- Editorial - nr. 154 / 8 August, 2003 In urma cu mai bine de un deceniu, mai exact in primavara premergatoare primelor alegeri "libere" din 1990, aveam ocazia nesperata ca, la invitatia unor francezi dornici sa ne cunoasca mai bine pe noi, romanii, "in terenul lor", sa petrec o luna in Normandia. Nu sejurul meu francez constituie tema acestui editorial, ci o anume stare de spirit pe care am sesizat-o, si pe parcursul calatoriei, dar si in localitatea-tinta, mai apoi chiar in Paris, vizand un fel de intoleranta, mascata mai mult sau mai putin, care, mai intai, m-a surprins, apoi m-a revoltat de-a dreptul. Francezii erau deranjati vizibil de "invazia" anglo-americana, pe care o considerau cel mai mare rau al timpului european, protejandu-si cu sustinuta indarjire - laudabila in sine - produsul national, fie el cultural sau economic. Am avut neplacuta experienta de a cere, in cateva magazine, Coca-Cola si tigari americane, fiind servita, initial, cu o condescendenta dispretuitoare, pentru ca ulterior, afland ca nu sunt frantuzoaica, vanzatorii sa-mi ofere, cu zambetul pe buze, prezentandu-i calitatile superioare, alternativa lor... nationala. Faptul m-a pus pe ganduri si, cu prima ocazie, am cerut explicatii gazdei. "N-avem nimic impotriva americanilor, nici impotriva englezilor, dar trebuie sa ne aparam produsul nostru, care nu e cu nimic inferior. Traim in Franta, nu in SUA - asta trebuie sa priceapa si copiii nostri, innebuniti de rock si de filme americane, si asta trebuie sa intelegi si tu, ca oaspete. Avem valorile noastre, pe care trebuie sa le aparam. Altfel, in cativa ani, ne ducem de rapa!" La vremea aceea, venind dintr-un spatiu in care valorile nationale (inca!) se aflau la mare cinste, mare lucru n-am inteles, considerand nejustificata temerea francezilor si taxand intoleranta drept invidie la cuceririle europene, "inofensive" (credeam eu), ale Unchiulu