Un fenomen mai mult decît interesant - contaminat de scrisorile lui Emil Brumaru către Lucian Raicu, i-aş zice turghenievian, trimiţînd la romanul acela "Părinţi şi copii", dar cine mai citeşte azi Turgheniev? - are loc sub ochii şi auzul nostru. Un strălucit intelectual trecut de prima tinereţe, care de ani de zile nu-şi ascunde opţiunea sa liberal conservatoare, îmi citează o notiţă dintr-o revistă din provincie în care se denunţă că tatăl său, un economist de convingere marxistă, făcînd parte, cîndva, în urmă cu 50 de ani, din staff-ul Băncii Naţionale, a fost dintre aceia "care ne-au furat economia". În aceeaşi frază demascatoare, ca într-o paranteză, contemporanul meu este alăturat unui alt eminent publicist, de o indiscutabilă rigoare democratică în tot ce scrie, care şi el este fiul unui fost conducător, tot prin anii '50, al unei organizaţii "care ne-a furat tinereţea". Pentru că viaţa nu se teme să fie simplistă ca în nuvelele proaste, nu trece o săptămînă şi mă văd cu un bătrîn confrate, din "lotul" nostru, al reporterilor "harnici şi talentaţi" care au cîntat Bicazul (şi bine am făcut!). Mă ia imediat la fix: "Aud că te-ai văzut cu..." "Da. Şi?" "Eu l-aş fi băgat în..." "De ce?" "Păi, vine el să ne înveţe democraţia cînd taică-său m-a trîntit de 3 ori la marxism-leninism...? Tu ştii cine a fost taică-său? O teroare!" "Şi? Ce-i cu asta?" S-a uitat scurt şi dur la mine, a murmurat: "Voiam să te invit la o cafea..." şi a dat colţul, lăsîndu-mi amintirea acelei zile din '56 cînd m-a asigurat că, dacă voi fi dat afară din redacţie pentru "negativism", el nu-mi va lua apărarea fiindcă nevastă-sa e în luna a noua şi pentru el "existenţa determină conştiinţa"; nu l-am "băgat" nicăieri... Adevărul este că de mult, din adîncă tinereţe, cunosc bine problema asta, a părinţilor; am cam plătit pentru ea, cheş, în sensul că sîntem cîţiva, nu puţini, care am rămas