convorbire cu Antoine BAGNANINCHI, director general Independenţa Film
Independenţa Film a adus în România filme de artă, filme europene cu precădere (Amélie, Pianistul, In The Mood For Love, Pisică albă, pisică neagră, Totul despre mama mea şi Carne tremula ale lui Almodovar, Mulholland Drive al lui Linch, Dansînd cu noaptea al lui Lars von Trier etc.). Care a avut cel mai mare succes de casă dintre filmele pe care le-aţi adus? Pisica albă, pisica neagră. Mai mult chiar decît Amélie? Mult mai mult. Filmul lui Kusturica a avut în jur de 100.000 de spectatori şi mai rulează încă prin ţară, pe cînd la Amélie au fost doar 60.000. Pianistul are, pînă acum, 40.000 de spectatori - ceea ce este foarte bine pentru un astfel de film. Totuşi, filmele de artă sau europene nu aduc un mare profit. Cum rezistaţi, totuşi? Activitatea firmei dumneavoastră e profitabilă? Da, este profitabilă. Noi, spre deosebire de celelalte firme de distribuţie din România, avem şi drepturile pentru video şi TV ale filmelor pe care le aducem - şi de aici avem profitul. Bineînţeles că e foarte greu ca un film să fie profitabil în cinematograf (sînt costuri enorme pentru copii, vamă, subtitraje etc.). Noi, însă, la distribuţia în cinematografe, avem şi avantajul că pentru anumite filme primim ajutoare financiare de la Eurimages, Consiliul Europei. Dar, de exemplu, pentru In The Mood For Love nu cred că aţi avut susţinere de la Consiliul Europei, pentru că e un film asiatic. Nu, nu am avut. L-am adus pentru că e un film foarte bun. Am avut doar o copie şi a mers destul de bine, fiindcă a fost apreciat de critică. La fel cred că se va întîmpla şi cu Oraşul zeilor, filmul brazilian pe care l-am adus acum, care şi el a fost foarte bine primit. A fost foarte bine primit de critică. Dar publicul? Oricum, noi distribuim film pentru un public mai restrîns, nu am avut multe filme comerciale. Astérix
