În fiecare vară, îmi fac ordine printre hîrtiile adunate peste an - arunc note de curs de anul trecut (sau le păstrez pe cele refolosibile), rup cu mare plăcere liste şi "însemnărici" de tot felul, mototolesc printuri ale articolelor, mă întreb din cinci în cinci minute de ce mă încăpăţînez să păstrez atîta timp tot felul de hîrţoage, faxuri, invitaţii la evenimente la care n-am ajuns ş.a.m.d. Bineînţeles, tot din cinci în cinci minute binecuvîntez computerul, care mă ajută să stochez multe lucruri utile în format electronic: fără el, aş fi înotat irecuperabil într-o mare de hîrtii de-a dreptul fatală. Din cînd în cînd, dau peste vreun lucru pe care mă bucur că l-am păstrat (şi îmi reproşez că nu i-am dat mai multă atenţie la vremea respectivă). De exemplu, un interviu decupat din La Stampa (24 ianuarie 2002) cu Manuel Castells, sociolog spaniol care predă de douăzeci de ani la Berkeley University, autor al unei trilogii devenite clasice (The Age of Information: Economy, Society, Culture) şi al altor lucrări despre implicaţiile comunicării globale asupra societăţii (cea mai recentă, The Internet Galaxy). Manuel Castells se pronunţă direct asupra multor probleme ale societăţii de azi şi de mîine, fără teama că va deranja. De pildă, crede că vremea în care lumea se ghida după nişte maîtres à penser a trecut: "Eu sînt foarte critic faţă de intelectualii à la Bourdieu care, doar pentru că ştiu ceva în legătură cu o anumită temă, se simt autorizaţi să conducă societatea în orice domeniu posibil, prin intermediul valorilor lor, pe care le presupun superioare din punct de vedere intelectual şi etic, iar asta în ciuda faptului că, despre cele mai multe probleme, ei nu au cunoştinţe mai bogate decît oamenii obişnuiţi". Cînd în România se discută de atîţia ani despre participarea sau non-participarea intelectualilor la treburile publice, cînd mulţi deplîng, la noi, sla