"Mai erau şi alţii, care erau etichetaţi drept comunişti şi erau în mod similar victimizaţi. În România, în epoca nazismului, evreii şi comuniştii au fost trataţi în mod egal." Aşa susţine un cotidian din Israel că a răspuns preşedintele României cînd a fost întrebat despre victimele Holocaustului. Alături de evrei, iată, mai există o altă categorie de victime ale "nazismului": comuniştii. Mai jos, în acelaşi interviu, dl Iliescu mai vorbeşte cu năduf despre o altă victimă: poporul român, care e prea sărac să suporte acum restituirile proprietăţilor confiscate abuziv de comunişti. Dl Iliescu spune aceste lucruri nu la multă vreme după ce şi-a exprimat părerea asupra condamnării pe care Miron Cozma o execută în prezent: "e exagerată". Cu alte cuvinte, Miron Cozma e şi el o victimă - trebuie să stea în puşcărie mai mult decît merită. Găsesc semnificative consideraţiile dlui Iliescu. Nu mă refer aici la politică. S-a făcut deja, în presa noastră, legătura dintre aceste declaraţii şi relansarea campaniei electorale a partidului-stat, dar nu asta mă preocupă acum. De fapt, nici nu cred că e vreo legătură premeditată între strategia electorală a PSD şi aceste opinii ale fondatorului său. Cred, pur şi simplu, că şeful statului a spus ce crede fără să se fi gîndit la o strategie anume. Ceea ce mi se pare, însă, important, este perspectiva pe care aceste poziţii, care nu sînt deloc singulare în societatea românească, o oferă asupra noţiunii de victimă. Ce substanţă umană dăm noi, acum, noţiunii de victimă? Victima vine din latinescul "victima", cuvînt care însemnă "animal destinat sacrificiului". Ca bietul animal a cărui soartă era decisă ireparabil de alţii în numele unei relaţii în care nu avea nici un amestec, care îl transcendea cu totul (relaţia dintre om şi divinitate), omul-victimă este un ne-norocit peste care a căzut o pacoste. Esenţială pentru calitatea de