- Istoric - nr. 155 / 9 August, 2003 Acceptul, de nevoie, al imperialilor Se pune intrebarea: De ce, la Praga, nu i s-a reprosat lui Mihai incalcarea acordurilor privind Transilvania? De ce s-a acceptat, practic, suveranitatea lui in provincie, acordandu-i-se formal, pentru pastrarea aparentelor, titlurile de "loctiitor" al imparatului, "guvernator", "capitan general"? De ce, in loc sa fie atacat de trupele lui Basta, i s-a permis sa atace Moldova, fapt ce-i punea pe imperiali, teoretic suzeranii sai, in stare de razboi cu Polonia? Sigur, se poate afirma ca Habsburgii faceau inalta politica si ca si-au dat acceptul pentru campania din Moldova, fie incredintati ca Mihai va fi infrant si-si vor vedea rezolvata de la sine problema Transilvaniei, fie ca, invingator, va fi ulterior lichidat si, astfel, toate cele trei tari romane se vor regasi sub autoritatea Imperiului romano-german. Mai probabil insa au actionat astfel din teama. Cel pe care unii istorici incearca sa-l prezinte drept un umil condottier facea el insusi politica europeana, nu in interes propriu sau al domniei Tarii Romanesti, ci "pentru gloria neamului sau" si "a acelor romani din care socotesc ca isi trag obarsia", cum remarcau contemporanii sai, care, potrivit relatarile lui Eustachio Fontana, "in toate discutiile lor publice sau particulare", il priveau, "datorita marii valori pe care o demonstreaza in aceste parti ale Europei", ca pe un " nou Alexandru Macedon". Exista, deci, teama de o rasturnare completa a situatiei geostrategice, in eventualitatea intoarcerii armelor de catre Mihai, alaturi de Poarta, impotriva Ligii Crestine. Chiar si in conditiile in care s-ar fi multumit sa ramana neutru, consecintele ar fi fost aceleasi, datorita impactului psihologic asupra tuturor crestinilor din Europa, in cazul in care s-ar fi aflat ca aceasta neutralitate este binevoitoare fata de sultan. O spun raspica