Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unii membri ai PSM contesta fuziunea cu PSD

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 august 2003 ·

Organizatia judeteana se disociaza de opiniile celorlalte filiale ale PSM din tara * Liderul local al formatiunii, Ilie Ciobanel, declara ca cei care nu au respectat prevederile protocolului s-au autoexclus din partid, iar actiunile lor, purtate in numele PSM, sunt nule de drept si fara nici o relevanta Protocolul politic privind comasarea prin absorbtie a Partidului Socialist al Muncii de catre Partidul Social Democrat este nul si neavenit, sustin mai multi membri PSM, contestatari ai protocolului semnat, in urma cu o luna, de conducerile celor doua partide. Contestatarii fuziunii au adoptat, sambata, o hotarare prin care se desolidarizeaza "de cei care, pentru o functie temporara, au tradat". Toti cei care au primit functii politice in PSD sunt considerati autoexclusi din PSM, a precizat unul dintre membrii partidului.Contestatarii considera "ilegala si nestatutara masura pe care a luat-o fosta conducere a partidului si care, tradand idealurile socialiste, a semnat protocolul prin care se hotaraste comasarea prin absorbtie a PSM de catre PSD". In ceea ce priveste opinia membrilor locali ai PSM, acestia nu au dorit sa comenteze prea mult pe marginea acestui subiect, limitandu-se sa precizeze ca, intr-un fel, aceasta coalizare a fortelor social-democrate nu face altceva decat sa reuneasca niste oameni care candva au mai lucrat impreuna. Declaratiile contestatarilor preced lucrarile Congresului Extraordinar al PSM, care vor avea loc la 23 august si care are ca scop numirea unei noi conduceri centrale a partidului. Protocolul de comasare a PSM de catre PSD a fost semnat la data de 7 iulie, actiune contestata in prezent de o parte a membrilor PSM, care au decis reorganizarea partidului si au intentat actiune in instanta la Tribunalul Bucuresti. Termenul procesului, in care se asteapta hotararea definitiva privind statutul acestei formatiuni politice, este 21 august

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Un tânăr a murit după ce a plonjat cu mașina în Lacul Pantelimon. El nu avea permis de conducere

Adevarul acum 17 minute
Un tânăr de 25 de ani și-a găsit sfârșitul în Lacul Pantelimon, după ce a căzut cu autoturismul pe care îl con ducea.

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°