O tara este prospera daca oamenii ei sunt prosperi. Daca prospera. Daca au sperat si mai spera. Daca as fi fost Eminescu, eu n-as fi aparat saracia si nevoile, ci bogatia. Si, desigur, neamul. Natul, cum zice Banatul (cel bogat, cel ajuns, cel european). Au inteles asta mai toti dupa talazul innoitor ce s-a abatut peste tara, iscat de unda de viitura de la Timisoara, numai ca fiecare a inteles dupa cum l-a taiat capul. Pe unii, e drept, nu i-a taiat nimic fiindca nu aveau cap. Cei mai multi au priceput bine schimbarea de macaz, dar printre acestia, cativa (destui) - ca odinioara, un escroc poreclit Bachus si ajuns subiect de film, ce-si trasese cale ferata din triajul bucurestean direct in pivnitele lui din Grivita, unde se masluia “sangele Domnului” si se punea in aplicare dictonul conform caruia adevarul e in vin. Adevarul e ca, asemenea acelui intreprinzator ajuns unde ii era locul, si azi, insi cu experienta (si etatea) acelor ani ai evului abrogat strabat cu dibacie, curaj si nonsalanta serpentinele prin hatisul legii si sar parleazul facut tot cu dibacie in gardul democratiei locale. Proprietari de viloaie, limuzine, conturi, hectare de pamant si pogoane de tupeu, aflati sau doar urmand a fi alesi in functii suse, daca cineva indrazneste sa murmure - presa bunaoara sau, in ultima vreme, P.N.A.-ul - dumnealor isi aduc aminte de trecut si il aduc in prezent sa stie si tineretul pentru ce s-a luptat; respectiv, invoca metodele comuniste, perioada de inspiratie sovietica sicanarile securitiste care, vezi Doamne, pun piedici oamenilor cinstiti (citeste cei carora li se face cinste cu foloase necuvenite si ciolhanuri scumpe!), ii ameninta cu intrebari de genul cum, de unde, cat si altele, apropo de provenienta banetului si a averilor, fara sa precizeze dumnealor ca aspectul se refera doar la legalitatea provenientei acestora, fie ca e vorba de multimea numita elector