Hermann Scherchen

Vietile unui dirijor.

Memorii, vol. I

Traducere, cuvint inainte

si note de Victor Eskenasy

Editura Musica Viva, Ploiesti,

2003, 223 p.

Putini mai stiu in Romania de astazi, nu altfel (probabil) decit in Europa de astazi, cine a fost Hermann Scherchen. Recunoscut cindva drept unul dintre marii dirijori ai perioadei dintre cele doua razboaie mondiale si ai deceniilor imediat postbelice, comparabil cu, bunaoara, un Furtwängler sau un Toscanini, el a „iesit din rind“ atit datorita angajamentului sau exceptional in promovarea muzicii compozitorilor de avangarda, de la Schönberg si Honegger pina la Busoni si Xenakis, cit si prin initierea unor foarte subtile cercetari interdisciplinare asupra fenomenelor acustice – cu colaborari stralucite, ca de pilda cea a lui Abraham Moles –, pentru care a amenajat in locuinta sa de la Gravesano, in Ticino, spatii corespunzatoare de studiu si de dezbatere.

Si-a impresionat contemporanii si prin destinul sau personal cu totul neobisnuit: nascut in 1891, s-a ridicat aproape ca autodidact dintr-o familie berlineza foarte modesta, a avut parte de o celebritate timpurie, favorizata si de stradania de a-si constitui un repertoriu complex, imbinindu-i pe Mozart si Verdi cu Krenek si Kurt Weill; si-a investit energia, dincolo de nenumaratele turnee, in intreprinderi intelectuale dintre cele mai diverse, de la editarea de reviste de muzicologie, de la cursurile pentru tineri dirijori si interpreti pina la construirea de orchestre, coruri si institutii muzicale; a trait o intensa viata sentimentala alaturi de mai multe sotii – ultima fiind pe jumatate romanca, Pia Andronescu –, cu care a avut noua copii; si, nu in ultimul rind, a staruit cu o exemplara consecventa in credintele sale etice si politice, in virtutea carora n-a ezitat, cu pretul unor evidente r