S-a spus despre poezia dvs. ca are un parcurs surprinzator, de la onirism si expresionism la biografism si confesivul prozaic, dar ca s-a pastrat - salvator - tanara în spirit. Cum ati reusit?
Un poet care traieste mult are avantajul de a trece prin multe mode, ceea ce il face - comparatia cu o femeie n-ar fi aici riscanta - sa-si schimbe nu numai garderoba si fardul, ba chiar fizionomia pentru ca trasaturile fetei, gesturile, tinuta, urmeaza un stil; altfel calci in pantofi cu varf ascutit si altfel in saboti, altfel te misti cu gambele ascunse si altfel cu coapsele la vedere, altfel sta trupul pe scaun intr-un corset cu balene si altfel face cu ochiul un buric dezvelit, pana si zambetul, luminat de o culoare stridenta, e diferit de cel luminat de o culoare estompata. As putea s-o lungesc asa la infinit pentru ca sunt perioade cand se plange pe fata si perioade cand se plange pe ascuns, pentru ca viata ne impune reactiile trupului.
N-ai vazut ce zgomotos se rade din disperare? Gata! M-am nascut cu darul de a ma plictisi repede, de a nu fi foarte statornica, cu alte cuvinte nu am rabdare sa incremenesc in proiect. Totdeauna mi-a placut ce e nou si zgomotos, asa cum isi facea pe vremuri intrarea circul pe ulitele batranelor provincii si copiii cascau gura si credeau ca-l vad pe Dumnezeu. Mi-a placut fireste onirismul la vremea lui - acel strip-tease tulburator al subconstientului care nu se dezbraca niciodata de tot, expresionismul, cromatica lui atroce si obscena, cred ca am facut de toate, dar mereu, mereu m-am spus pe mine, asa ca prozaicul confesiv, cum ii spui tu, e cescuta ciobita pe care o luam cu mine in ghiozdan in clasele primare si pe care o pastrez si azi cu sfintenie - as zice obiectul meu cel mai drag. Da, ma iubesc pe mine la nebunie, de aceea biografia mea mi se pare teritoriul cel mai interesant si inepuizabil din cate cunosc - cred
