- Cultural - nr. 156 / 12 August, 2003 Desi fiecare are Echinoxul lui, exista un Echinox al tuturor. Echinoxul meu incepe intr-o toamna, in chiar primul an de facultate, cand am fost dus in redactie de Ilie Rad-Nandra, intr-un moment de febra, in care se pregatea primul Echinox aniversar, la zece ani de la aparitie. Eram naucit de ceea ce se intampla acolo, intr-o redactie ca o corabie, in care era accesibila doar puntea. Totul s-a petrecut insa atat de repede, incat nu cred ca mi se uscase nici cerneala de pe legitimatia de student. Stiam de faima Echinoxului si de vamile pe care trebuie sa le treci pentru a fi acceptat in redactie si nu-mi venea sa cred ca fusesem uns atat de repede redactor. Primul numar la care am lucrat, cel aniversar, a fost o superba lectie de gazetarie culturala. Eram in al noualea cer. Am intalnit la manifestarile aniversare aproape pe toti cei trecuti pana atunci prin scoala Echinoxului, risipiti deja pe la publicatii bucurestene, de la Dinu Flamand la Radu G. Teposu, sibiene (Ion Mircea) sau ajunsi dascali in cine stie ce fund de lume. Clujul retinuse pe greii Eugen Uricariu, Petru Poanta, Adrian Popescu... La timona Echinoxului erau Ion Pop, Marian Papahagi si Ion Vartic. Scoala ludica era si ea activa, mai ales prin Ioan Grosan si Radu G. Teposu. Cred ca am prins ultimii ani superbi ai Echinoxului, pentru ca la putin timp dupa terminarea facultatii se reusise debarcarea conducerii... istorice a Echinoxului, dincolo de care a fost un alt si un alt Echinox, care n-a mai putut semana cu Echinoxul meu. Am prins inca anii in care atmosfera echinoxista era una care iti dadea curaj, incredere, speranta, ani in care erai pus in starea de competitie culturala, de exigenta, de cult al valorilor. E greu de ales momente si... schite din acei ani. Totul imi pare acum, privind in urma, cu nostalgie, fascinant. De la lectiile de paginare a reviste