Tiroida (sperăm că vindecabilă) a premierului şi limbariţa (sigur incurabilă) a preşedintelui sunt polii sub care evoluează momentan politicul românesc. Două maladii, două motive de nelinişte în sânul populaţiei. Într-un partid competitiv cum e P.S.D.-ul (competitiv pentru ciolan, ca să fie clar!), orice slăbiciune e taxată fără milă. Cazul recent al lui Cosmin Guşă, incapabil să joace până la capăt rolul demagogului virulent şi-al cinicului fără scrupule (dedulcit, probabil, la plăcerile nocturne ale vieţii de play-boy, îi venea din ce în ce mai greu, dimineaţa, să îmbrace salopeta populismului agresiv) radiografiază starea de spirit din partid.

Vulnerabilitatea bruscă arătată de premier poate deschide în orice clipă securea războiului dacă nu pentru succesiune, măcar pentru un plasament mai convenabil pe tabla de şah a puterii. Avându-i deja în coastă pe câţiva dintre fidelii lui Iliescu (indescriptibilul Cozmâncă taie şi spânzură în partid, iar guvernul e bine garnisit cu emanaţi ai... Emanatului, având şi un redutabil vârf de lance, Mircea Geoană, mai imprevizibil şi mai dornic de ascensiune decât însuşi premierul), Adrian Năstase dansează pe un fir subţire-subţire, deasupra unei prăpăstii tot mai ameninţătoare.

Spre deosebire de comentatorii (zdrobitoarea majoritate) care l-au exonerat pe Ion Iliescu de acuza de antisemitism, nu sunt chiar atât de sigur că omul de la Cotroceni e un înger imaculat. Să nu uităm că în anii de când se află la putere s-au produs o serie de lucruri inacceptabile faţă de care n-a spus nici pâs. Botezarea în zeci de oraşe a străzilor cu numele lui Ion Antonescu, înălţarea de statui în onoarea aceluiaşi odios personaj, ieşirile virulent anti-semite ale unor parteneri de pe vremea „patrulaterului roşu” au fost tratate, în cel mai bun caz, cu duhul blândeţii, când nu s-au bucurat chiar de încuviinţarea tacită a tătu