Stimate domnule Lucian Raicu,
Iritat ieri pe la Roskolnikov, mi-am adus aminte că prea îngenunchiau, prin evul mediu, cavalerii în faţa domniţelor intangibile. Eu cred că-i vorba de o mică şmecherie. A îngenunchia şi a-ţi băga nasu-n poalele iubitei ideale, la ora aceea cînd igiena intimă cam lăsa de dorit, însemna, pur şi simplu, a mirosi adînc şi îndelung secretul cel mai intim de sub mătăsurile sublime. Ca vechi medicinist ştiu că celulele mucoasei olfactive au aceeaşi origine ca şi celulele mucoaselor genitale. Olfacţia e stimulentul numărul unu al erecţiei! Şi mi-i închipui pe aceşti bravi împlătoşaţi în ce situaţie delicată se puneau în nădragii lor de fier! Iar ele, celestele, inocentele, virginele întru eternitate, ştiau, ba chiar căutau să producă efectul băţos!
*
Posibil că, înfuriat pe oameni, îmi descarc, nestingherit, fierea pe personaje. E şi asta o defulare, dar pînă cînd? Aşa o să ajung să fac harcea-parcea toate eroinele şi toţi eroii lecturilor mele dragi! O, dar am şi iubiri nesfîrşite. Numai că-mi vine greu să scriu despre ele!
*
Totuşi chestia cu „piciorul” nu-i o exagerare. După ce pleacă Rodea, Sonia se gîndeşte chiar la trebuşoara asta: „Ce s-a întîmplat? Ce gînduri are? Ce i-a spus? I-a sărutat piciorul (s.n.) şi a spus... a spus... (da, asta a spus-o limpede) că nu poate să trăiască fără dînsa... O, Doamne!” Ea „leagă” sărutatul piciorului de ceea ce-i spune mai tîrziu, după citirea Evangheliei, anume că „nu poate să trăiască fără dînsa”. „Legătură” normală!
*
Acel „He-he-he!”, repetat, al lui Porfiri Petrovici, face toate paralele. Anchetatorul care suferă de hemoroizi!
*
Săracul Mugur, cîte scandaluri nu i-am făcut, de cîte ori nu ne-am certat, de cîte ori nu ne-am împăcat, de cîte ori iar ne-am certat! Şi totuşi e singurul om care m-a suportat de zece ani încoace
