Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficant arestat pentru ca a incercat sa vanda o racheta sol-aer in Statele Unite

Publicat in Adevarul, joi 14 august 2003 ·

Un traficant de arme britanic a fost arestat in SUA, dupa ce incercase sa vanda pe piata neagra o racheta ruseasca sol-aer. Barbatul, un indian de varsta medie, cu domiciliul in Londra, a fost ridicat Un traficant de arme britanic a fost arestat in SUA, dupa ce incercase sa vanda pe piata neagra o racheta ruseasca sol-aer. Barbatul, un indian de varsta medie, cu domiciliul in Londra, a fost ridicat marti de agentii FBI, dintr-un hotel din New Jersey. Impreuna cu el au fost retinuti si cei doi complici ai sai, cetateni americani, implicati, se pare, in spalarea banilor folositi pentru indeplinirea planului. Autoritatile americane sunt de parere ca actiunea celor trei nu face parte dintr-un complot terorist, ci avea ca scop numai obtinerea de profit din vanzarea rachetei. Aceasta, un model SA-18, putea fi lansata de la umar si era capabila sa loveasca un avion la o altitudine de peste 5000 de metri, de la o distanta de 5 kilometri. Ea a fost adusa din Rusia cu un vapor de transport. Oficialii rusi ii avertizasera pe colegii americani cu cinci luni inainte, in privinta traficantului britanic. Astfel, odata ce acesta a ajuns cu "marfa" in New Jersey, un agent FBI sub acoperire, care s-a dat drept militant Al-Qaida, s-a oferit sa o cumpere. O parte a presei americane sustine chiar ca rusii au sprijinit transportul rachetei (fara explozibil) in SUA si au avut tot timpul, impreuna cu americanii si britanicii, controlul asupra operatiunii, pentru a organiza un flagrant. Desi traficantul de arme britanic nu urmarea scopuri teroriste, evenimentul a atras din nou atentia asupra vulnerabilitatii avioanelor comerciale ale SUA in fata atacurilor cu rachete. Acestea se gasesc cu miile pe piata neagra, iar costul lor nu depaseste cateva mii de dolari. Rachetele provin din arsenalele fostei Uniuni Sovietice, ramase nesupravegheate dupa destramarea acesteia. Serviciile secrete afirma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 10 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum o ora
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Administraţia Trump vrea să reducă bugetul Pentagonului. Comandamentul European nu se află pe lista de excepții

HotNews acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să se pregătească pentru reducerea bugetului militar american cu zeci de miliarde de dolari pe an, potrivit Washington Post, o decizie care ar putea provoca o opoziţie puternică

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°