Potrivit unor bucoavne patetice, la 1857 se inaugura, intre Constanta si Cernavoda, "una din primele cai ferate din Romania". Asta asa, de dragul expresiei, din moment ce, la vremea aceea, romanii n-aveau nici o "gara" cu Dobrogea. Poate doar niste "afinitati elective", vorba lui Goethe. In euforia ce-a urmat razboiului de independenta, Anghel Saligny cladi, peste Dunare, cel mai strasnic pod feroviar al epocii. Inaugurarea acestuia, la 1895, consfintea "conectarea" reala a Dobrogei la patria mama. Drumul de fier putea lega, de acum, Constanta de capitala. Afinitatile au fost pecetluite si prin drumuri de piatra. Apoi drumuri de-asfalt. Cu decenii in urma, incepeau si lucrari marete la o autostrada. Euforia ce-a urmat revolutiei din 1989 ne mobiliza pe toti sa cladim capitalismul, asa ca n-a mai ramas nimeni sa munceasca la ea. De fapt, n-a mai ramas nimeni, nicaieri, sa munceasca. Abia mai gaseam cu ce carpi "greaua mostenire lasata". Balta. Cand marinarul Traian Basescu deveni ministrul Transporturilor, constantenii simteau iarasi izul euforiei: in sfarsit urmau sa se reconecteze, real, la patria mama. Autostrada, insa, parea o chestiune mai grea decat drumul pe apa. Sigur, vocile-s impartite: unii numara peticele puse, ceilalti gaurile ramase. Nimic nu-i mai greu de sedus si mai lesne de-abandonat ca istoria recenta. De-aia raman circumspect fata de judecatile marcate de-o anume "proximitate". Cum ar fi pasiunea cu care, subit, anumiti istorici s-au apucat sa cerceteze taman perioada cand marinarul Basescu era conectat la timona Transporturilor. Macar ca studiul e comandat de un institut rival marinarului, PSD. Acelasi care patroneaza, de trei ani, si Transporturile. Si-al carui sef abia acum a aflat cum "stam" cu autostrada, gasind chestiunea "inadmisibila". Deci inca un subiect de artag stiintific: pana-si regleaza cercetatorii jargonul, o sa le reguleze, pe toa