Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciobani cu telefon mobil au deturnat salvarea

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 august 2003 ·

n un grav accident colectiv de munca a fost anuntat telefonic la Ambulanta n masina s-a intors din drum de la rediu spre sondele de gaz de la Margineni, abandonind un pacient in stare critica n cercetarile au descoperit ca doi ciobani s-au distrat jucindu-se cu viata unui om, dind apel la salvare de pe un telefon mobil n Serviciile de Ambulanta "beneficiaza" mai tot timpul de apeluri false, care pun medicii si soferii pe drumuri degeaba. De cele mai multe ori, nu exista o metoda eficienta cu care sa lupti impotriva unor astfel de oameni. Exista un sistem de identificare a acestor apeluri, dar cele mai multe sint date de la telefoane publice sau mobile, iar persoanele in cauza scapa cel mult cu temerea de a fi descoperiti. Recent, Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) s-a confruntat cu un caz unic in Romania. Doua persoane care au facut o gluma macabra au fost identificate, insa nimeni nu a putut lua masuri impotriva lor. Gluma care a pus in pericol viata unui pacient La inceputul lunii aprilie 2002, SJA a primit un apel care solicita de urgenta o ambulanta la Margineni, unde ar fi explodat o sonda. Medicul Letitia Damoc, seful SJA, declara atunci ca gluma a fost foarte bine inscenata, intrucit pe fundal se auzeau foarte bine tipete si alte zgomote specifice unui astfel de accident. Masina salvarii a fost dirijata tot timpul prin telefon mobil, insa, cind a ajuns la fata locului, s-a constatat ca la sonda de la Margineni nu se intimplase nimic. Grav a fost faptul ca salvarea care a ajuns la locul presupusei explozii a fost redirectionata de pe un alt traseu. In momentul apelului, salvarea se deplasa in comuna Rediu, la un pacient intoxicat cu anona, caz considerat urgenta de gradul I. Salvarea a fost intoarsa din drum, pentru ca accidentele colective sint prioritare si in locul ei a fost trimisa o alta masina care a reusit sa salveze pacientul. Ciobanii, plictiseala s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 38 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Avion de mici dimensiuni, aterizat forţat în Miroslava, judeţul Iaşi

Mediafax acum 28 minute
Potrivit ISU Iaşi, aeronava de mici dimensiuni a aterizat forţat în zona sensului giratoriu de la Valea Ursului din comuna Miroslava. În interior se aflau doi bărbaţi, care nu necesită îngrijiri medicale. La intervenţie participă o autospecială de s

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 47 minute
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°