Meningita si in Olt
Un tinar de 25 de ani din Scornicesti a fost depistat zilele trecute ca fiind infectat cu virusul care provoaca aparitia meningitei. El a fost imediat transportat la Spitalul Judetean din Slatina, unde a fost internat la Sectia de boli infectioase. Potrivit celor declarate de directorul general al Directiei de Sanatate Publica Olt, dr. Aurelian Simionescu, pacientul a fost stabilizat si este sub supraveghere medicala. „Nu a fost un caz care sa ne puna mari probleme si, din fericire pentru tinarul in cauza, virusul cu care acesta a fost infestat nu a fost unul letal“, a spus Aurelian Simionescu.
Trei centre mobile de consultanta agricola
Pentru a veni in sprijinul producatorilor agricoli, incepind de azi, Directia Generala de Agricultura si Industrie Alimentara (DGAIA) Mehedinti demareaza o ampla campanie de informare, derulata la nivelul intregului judet. Potrivit lui Nelu Osiceanu, purtatorul de cuvint al DGAIA Mehehedinti, vor fi infiintate centre mobile de consultanta, coordonate de specialisti in domeniu, in localitatile Oprisor, Dirvari si Vinju Mare. „Aceste centre isi propun sa ofere raspunsuri la intrebarile primite din partea agricultorilor. Avind in vedere anvergura actiunii, ne bazam foarte mult pe implicarea autoritatilor judetene, care ne-au promis tot sprijinul. In cadrul acestor centre vor fi discutate probleme referitoare la integrarea europeana, politicile de subventionare, silvicultura si irigatii“, a spus Nelu Osiceanu.
Si batut, si cu porumbul furat
Un batrin din comuna doljeana Calopar a ajuns vineri seara la Spitalul de Urgenta din Craiova dupa ce a surprins un vecin culegind porumb de pe tarlaua lui. Ion Nicola, de 69 de ani, sustine ca vecinul sau, Marin Neda, de 70 de ani, nici macar nu s-a sinchisit sa se dea la o parte de pe terenul lui atunci cind a fost prins furind porumbu