Doua articole de politica cinematografica, publicate in conexiune de Romania libera (21 si 23 iulie crt.) – primul cu supratitlul Punct de vedere, al doilea ca Drept la replica, cel dintii semnat de Ioan Onisei (deputat PD, membru al Comisiei pentru Cultura de la Camera), urmatorul de Sergiu Nicolaescu (senator PSD, presedinte al Comisiei pentru Aparare de la Senat) – ilustreaza, as zice in egala masura, incapacitatea funciara a clasei politice actuale, fie la putere, fie in opozitie, de a face altceva decit rau cinematografiei romanesti, daca e lasata sa faca ce-i trece ei prin cap, cu consilierii pe care-i are.

Marul (amar) al discordiei – fiindca sint doua articole polemice – este raspunderea pentru colapsul institutional al cinematografiei publice, in golul lasat dupa scoaterea din functie fara alternativa, prin recenta Ordonanta de Urgenta, a prea compromisului „Colegiu Consultativ“ de la „Centrul National“ prezidat de „senatorul-regizor-actor Sergiu Nicolaescu“, cum ii compune acestuia cartea de vizita dl Ioan Onisei, care a deschis atacul intr-un moment dificil pentru adversarul sau politic.

Dar sa nu dramatizam: dupa ce s-au infruptat cu totii, pe rind, din plin, din cele doua concursuri girate in anii 2001 si 2003, gasind disponibilitati financiare si pentru rude si clientela, membrii numitului „Colegiu“ aveau mai degraba interesul sa treaca discret in culise, tocmai acum cind se apropie momentul sa dea socoteala prin filmele cu premierele aminate (numai doua riscate jalnic in primele opt luni ale anului). Potrivit unui dicton consacrat, sa facem insa abstractie momentan, spre folosul discutiei, de conditia morala (diferita) a politicienilor, sa ignoram citeva clipe profesiile de baza si scolarizarile lor aleatorii, ca sa descifram natura faptelor si mecanismele prin care cei doi sus-citati ajung la un numitor comun si se confunda in acel