Tatiana SLAMA-CAZACU
8 patimi. Nuvele „de sertar“
Editura Polirom,
Colectia „Ego“, Iasi, 2002,
240 p., f.p.
Putini o cunosc pe Tatiana Slama-Cazacu – reputat specialist in psiholingvistica – in ipostaza autoarei de literatura. Si mai putin ar putea banui ca volumele sale de proza publicate dupa ’90 (Fotograful cu maimuta „Roxy“, 1994, Un copil in vechiul Bucuresti, 1998, Mesterii Romanteatru, 2001) nu sint doar manifestarea tardiva a unei vocatii literare puse in umbra de vocatia stiintifica, ci au antecedente foarte vechi, uitate de istoria literara aberanta a ultimei jumatati de veac. Ca Tatiana Slama semna frecvent articole in pagina de cultura si arta a revistei Vremea, alaturi de Petru Comarnescu si de alti criterionisti, pe la inceputul anilor ’40, e un detaliu astazi ignorat. Ca si primele sale incercari nuvelistice, datind din aceiasi ani.
In Nota finala – subintitulata Un destin multiplicat – a volumului pe care l-a publicat anul trecut la Editura Polirom, in Colectia „Ego“ – 8 patimi. Nuvele „de sertar“ –, Tatiana Slama-Cazacu consemneaza, nu fara tristete si nu fara virulenta, repetatele esecuri cu care s-au soldat, de la sfirsitul anilor ’40 si pina dupa Revolutie, tentativele sale de a face ca prozele de sertar supranumite cu tilc Patimi sa vada lumina tiparului. Fiecare dintre cele opt nuvele din volumul aparut dupa sustinute eforturi are o istorie intortocheata sau ciudata. Vom da doar doua exemple.
Primul e legat de textul In Vinerea Mare – caruia, in 1947, i se acorda „premiul pentru cea mai buna nuvela“ in urma unui concurs initiat de revista Provincia din Turnu-Severin. Nuvela este premiata, dintr-un numar de 50 de texte trimise de diferiti autori, impreuna cu alte doua piese: Capul de zimbru al lui Voiculescu si scrierea unui anumit N. Tomiciu; din juriu fac parte, printre altii, Victor Pap
