Roman „postdostoievskian”

În Dostoievski şi romanul românesc, Elena Loghinovski scrie, în descendenţa lui Dinu Pillat, un studiu comparatist al receptării şi asimilării experienţei dostoievskiene în spaţiul literar românesc. Paralelismul practicat de autoare vizează atât nivelul tematic şi tipologic, cât mai ales cel poetic (sau mai degrabă poietic) al scriiturii romaneşti propriu-zise. Astfel, Ciuleandra lui Rebreanu este pusă într-o nouă lumină prin comparaţie, printre altele, cu romanul Crimă şi pedeapsă, ochiul critic urmând linia sinuoasă a asemănărilor şi deosebirilor, cu precădere cele de natură tehnică, naratologică. Dacă ecoul dostoievskian este la Rebreanu unul implicit, constând într-o viziune de multe ori consubstanţială cu cea a scriitorului rus, în romanul Rusoaica al lui Gib Mihăescu, filonul dostoievskian apare explicit „prin citarea repetată a titlurilor, prin referiri la situaţii şi coliziuni, precum şi prin asociaţii contrastive între personaje şi destine.” Perspectiva acestui studiu fiind una tradiţională cu infiltrări de teorie postmodernă, autoarea vede, de pildă, în romanul lui Gib Mihăescu o ilustrare a conceptului de arhetext, ce presupune o interacţiune deliberată şi declarată a romanului cu alte texte ficţionale. În Cel mai iubit dintre pământeni, discuţia porneşte de la problema intertextului: autoarea purcede la o analiză naratorială a celor două voci ale textului în încercarea de a elucida sursa atitudinii critice faţă de scriitorul rus.

Capitolul de poetică a fantasticului cuprins în această carte se referă exclusiv la literatura rusă, relevând, pe de o parte, tendinţa lui Puşkin de a renunţa la „fantasticul explicit” în favoarea explorării unor topoi precum visul şi nebunia, şi, pe de altă parte, specificul „fantasticului” dostoievskian opus „realismului fotografic,” acelui „realism mărginit, care nu te duce mai