Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proust si Portugalia (III)

Publicat in Romania Literara, miercuri 20 august 2003 ·

Propuneam în articolul precedent o explicaţie pentru absenţa din literatura portugheză a scriitorilor „proustieni” – şi era paradoxală, pe măsura situaţiei evocate: în Portugalia nu a existat un „curent proustian” deoarece portughezii l-au citit pe Proust cu admiraţie vecină cu idolatria, l-au divinizat şi s-au plasat pe ei înşişi la o distanţă incomensurabilă de model. Au nutrit, conştient sau nu, un complex de inferioritate faţă de romancierul francez.

Este riscant să vorbeşti despre complexele unei literaturi; nu din cauza susceptibilităţilor naţionale, deseori exacerbate la nivel hilar, ci din cauza subiectului. Toată lumea îl simte instinctiv, însă el posedă forme insesizabile, e mutant; istoricii, criticii şi scriitorii îl constată permanent, dar şovăie în pragul exemplelor concrete şi al definiţiilor.

Recenta reeditare a cărţii lui Mircea Martin G. Călinescu şi complexele literaturii române (Editura Paralela 45), eveniment editorial binevenit, ne plasează încă o dată în prezenţa acestei teme dificil de abordat, dar omniprezentă în conştiinţa reflexivă. Cazul Proust şi Portugalia ne arată cu mare claritate un fapt neaşteptat: aproape toate culturile europene, chiar şi cele mari, suferă de foarte explicite complexe. Cultura portugheză – veche de aproape un mileniu, cu primele producţii literare datînd din secolul al XII-lea şi cu un extraordinar „secol de aur” al poeziei, care a fost secolul al XIII-lea, cultură bazată pe o limbă vorbită astăzi de peste două sute de milioane de oameni – s-a auto-apreciat de multe ori drept cultură provincială, aflat iremediabil la marginea continentului, într-o tragică izolare existenţială. Începînd mai ales cu secolul al XVIII-lea, această ciudată viziune diminuantă s-a impus cu tăria unui loc comun; intelectuali dintre cei mai străluciţi au intonat la nesfîrşit litania umilinţei.

Ar fi comod

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 30 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 7 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 10 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°