Atrasa fişa valorică a unui autor de aceeaşi vârstă cu cronicarul său, cu asemănătoare opinii şi puncte de vedere, dintr-un mediu destul de bine cunoscut, poate fi, în variabile proporţii, o norocoasă lovitură, precum şi/sau o capcană la adresa spiritului critic, acela care pune nota reuşitei artistice, în primul rând. Singurătatea alergătorului de cursă scurtă, romanul d-nei Gina Sebastian-Alcalay, apărut la Editura Albatros, este, la doar simpla ochire, un titlu polemic, răspunzând altuia, de largă circulaţie, dar cu grăuntele său enigmatic.
La lectură, romanul se dovedeşte un amplu dosar al existenţei unei femei, soţie, văduvă, amantă, în dragostea de mamă, de partenerul regăsit, roman alcătuit din jurnale, epistole, naraţiuni, cu întoarceri în timp, specie aparţinând la fel de bine purei realităţi de-abia mascate, cât şi ispititoarei ficţiuni, dacă nu unui mixaj în care sigur se certifică o personalitate, cadrul, lumea în care trăim, fiecare pe meridianele noastre. Cele trei cărţi compartimentând ceea ce banal se numeşte acţiunea, trama, compun o saga, în care prima carte se numeşte Cvartet, cea de a doua Ars amandi, scrisori, scrisori, scrisori, cea de a treia Nisipurile mişcătoare.
Natalia, eroina, la vremea unor necesare reevalări existenţiale, a dus, de-a lungul deceniilor o fără de odihnă luptă întru ocrotirea carierei artistice a fiului, geniu muzical în formaţie, şi, cu vorbele ei, o disproporţionată bătălie pentru o casă şi o slujbă. A avut două căsătorii, între ele câţiva amanţi mediocri, certuri şi împăcări între prieteni şi în familie. Ceea ce ar situa-o într-o categorie cu nenumărate semne. Dar, cum am spus, această femeie este mama unui băiat cu promisiuni de mare viitor, obstruate în Bucureştii comunişti, dar şi în Tel-Aviv-ul unei neaşteptate emigrări. Toate până în punctul în care un geniu muzical în plină desfăşurare, Leon
