Stimate domnule Lucian Raicu,
Deschid Reasece-ul meu la întîmplare şi dau peste paragraful de la pagina 233 care începe aşa: „Scrierea naturală e înşelător dictată de un impuls natural; mai curînd de o inerţie a spiritului constituită în impuls sau în ceva ce seamănă cu acesta”. Citesc toată pagina şi aprob, din sufletul meu mîhnit, fiecare cuvînt. Şi-atunci, ce-mi mai rămîne? Să arunc creioanele şi filele liniate şi să tac? Ei bine, nu, prefer să mă ratez scriind! Da, scriind scrisori cu o uşurinţă voioasă chiar celui ce-mi trage semnalul de alarmă al eşecului! Conştient, perfect conştient!
*
Pornit să caut creioane „Koh-I-Noor” B prin tot oraşul, am nimerit, după trecerea pasarelei, într-un cartier nou, periferic. Şi ce mi-a fost dat să văd ochilor? Un autobuz enorm albastru-spălăcit, oprit, închis, fără şofer! Pînă aici nimic senzaţional. Numai că pe acest autobuz încins de soare scria mare, cu litere de 25-30 cm, ca să vadă tot cetăţeanul: BIBLIOBUZ!!! M-am repezit înflăcărat spre el; deci acesta e un «Bibliobuz». Adică un autobuz plin cu cărţi, o bibliotecă pe care, mă gîndesc, o poţi lua de la o staţie la alta. Sau cum? Umblă şi-mparte cărţi pe străzi? Probabil că numai pe la periferie, eu prin Iaşi nu l-am văzut niciodată. Mîine mă duc din nou să văd dacă Bibliobuzul e tot acolo!
*
Sau poate că în Bibliobuz nu se deplasează decît personajele scăpate din cărţi!
*
Foarte interesant articolul lui Valeriu Cristea, Inima prozei, din Cronica 32, apărut acum cîteva zile. Mai ales că, prin cîteva puncte, coincide cu nişte gînduri de-ale mele! Ba, într-un loc, cu cîteva rînduri pe care i le-am scris cîndva lui Mugur. Numai că eu, constatînd formidabilul început al lui Boby Dick, „Ziceţi-mi Ismael”, mă topeam de plăcere, dar nu ştiam de ce! Valeriu Cristea ştie! Iată, deosebirea enormă dintre un cititor ce simte
