Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sa fii student in Italia

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 21 august 2003 ·

S-a impamintenit deja faptul ca romanii doresc sa plece in tari straine pentru cistig material, insa printre cei cu dor de duca se afla si studiosii, a caror singura dorinta este sa invete la universitati de dincolo de granitele Romaniei. Intocmirea dosarului de inscriere in anul universitar 2003-2004 in institutii de invatamint in Italia, spre exemplu, trebuie sa cuprinda o serie de documente pentru procurarea carora e nevoie de timp, bani si alergatura. Astfel, aspirantul la invatamintul superior italian trebuie sa depuna la dosar, in primul rind, actul de studiu in original, legalizat de Ministerul Invatamintului si apoi de Ministerul Afacerilor Externe din Romania, cu apostila, potrivit Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1996. Este necesara si prezentarea traducerii in limba italiana, legalizata la un notar public si ulterior la Ministerul Justitiei, tot cu apostila. Alt act necesar la completarea dosarului il reprezinta formularul de cerere tip A, care va fi completat si semnat de solicitant. Cererea trebuie autorizata de Biroul "Legalizari" din cadrul Consulatului Italiei la Bucuresti. Mai sint necesare cite doua fotografii nelegalizate pentru fiecare dintre documentele prezentate anterior si alte doua fotografii tip "pasaport", dintre care una trebuie sa fie autentificata la Biroul "Legalizari" al Consulatului Italiei la Bucuresti. Dosarul de inscriere in invatamintul superior italian va mai cuprinde dovezi referitoare la existenta mijloacelor financiare necesare intretinerii cursantului pe intreaga perioada de sedere in Italia. Acestea pot fi prezentate sub forma unei polite de garantie, "Fidejussione Bancaria" sau "Polizza Fidejussoria" si trebuie sa acopere suma de minim 350,57 Euro pentru fiecare luna de sedere in Italia, in perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2003 (original si copie). O eventuala Diploma de Limba si Literatura Italiana, eliberata de "

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 47 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 39 minute
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum o ora
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Doliu în lumea filmului. A murit un cunoscut regizor, nominalizat la Oscar, la 53 de ani

Ziare.com acum 35 minute
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°