Agrementul nautic in continua scadere
Numarul firmelor care au ca obiect de activitate agrementul nautic este mult mai mic fata de anul trecut * Turistii care detin ambarcatiuni proprii nu pot fi trasi la raspundere Printre activitatile Directiei Apelor Dobrogea - Litoral se numara si reglementarea activitatii de agrement nautic pe litoralului romanesc. Directia este cea care elibereaza autorizatiile de functionare si, de asemenea, are drept de control asupra legalitatii functionarii agentilor economici din acest domeniu de activitate. Prin urmare, si in acest an, institutia constanteana s-a ocupat de acest sector din toate punctele de vedere.
Vama Veche, rezervatie marina Numarul agentilor economici care desfasoara activitate de agrement nautic variaza de la o statiune la alta. Astfel, se poate face o departajare intre statiunea cu cele mai multe solicitari si cea cu cele mai putine cereri. Hristu Uzun, directorul Directiei Apelor Dobrogea - Litoral, a declarat ca, in acest an, cele mai multe autorizatii de functionare au fost solicitate si acordate pentru statiunea Costinesti.La polul opus, respectiv cu cele mai putine cereri, se situeaza statiunile, 2 Mai, Cap Aurora si Vama Veche. Uzun a specificat ca la 2 Mai si Vama Veche, nu numai ca nu au existat solicitari, dar acestea nu ar fi fost onorate, deoarece acest perimetru este declarat rezervatie marina. Prin urmare, pentru a proteja calutii de mare, pentru aceasta zona, se acorda autorizatii doar pentru ambarcatiunile fara motor, pentru a preveni o eventuala poluare care sa afecteze vietuitoarele protejate. Cat priveste statiunea Mamaia, Hristu Uzun a adaugat ca pentru activitatea de agrement nautic s-a semnat un protocol cu primaria Constanta, care prin intermediul unor firme atent selectate, a organizat cinci baze de agrement in Mamaia, respectiv in zonele Perla, Flora, Majestic, Club Castel si L