- Editorial - nr. 165 / 23 August, 2003 Noul ministru al Sanatatii, dr. Mircea Beuran, vrea sa trimita medicii tineri la tara, intrucat in orase sunt de 5 ori mai multi medici la 100.000 de locuitori (300,4), fata de mediul rural, unde isi practica meseria doar 58,2 medici la 100.000 de locuitori. Masura preconizata va reduce supraaglomerarea din spitale si a cheltuielilor administrative. In acest sens, ministrul a vizitat mai multe zone din tara, unde a propus primarilor sa ofere medicilor tineri o locuinta acceptabila sau un teren pe care acestia sa-si construiasca o casa dupa cum doresc. Intentia ministrului mi se pare realista, bine venita, deoarece in satele romanesti criza din sistemul sanitar si o reforma de mantuiala provoaca numeroase victime. Din nefericire, majoritatea absolventilor de medicina se despart foarte greu de oras. Zilele trecute, aflandu-ma in documentare prin comuna Grebenisu de Campie, primarul Emil Matea ne declara, plin de naduf, ca de trei luni cauta un medic pentru cabinetul din localitate, ca a trimis nenumarate adrese, a dat telefoane, a intervenit la Directia Sanitara pentru a li se repartiza un medic. La un moment dat, s-a prezentat un doctor tanar din Targu-Mures, caruia Primaria i-a oferit, gratuit, o locuinta de serviciu si un cabinet in cladirea noua a dispensarului uman. Doctorul a venit, a vazut, s-a interesat de numarul pacientilor si a promis ca se va prelua cabinetul. Dar, dupa cateva zile i-a telefonat primarului ca, pentru 1.640 de pacienti si sistemul de plata oferit, nu-l mai intereseaza postul. Disperat, primarul a inceput alte demersuri, mai ales ca de trei luni nu s-a scris nici o reteta in comuna, iar vaccinarile pentru copii nu se mai fac. Este adevarat ca in Grebenis locuieste o asistenta medicala calificata, dar, nefiind medic care sa o angajeze la cabinet, aceasta nu-si poate desfasura activitatea. Bolnavii d