Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razvratitii din PSM ii infiereaza pe "maidanezii" care au vandut partidul PSD-ului

Publicat in Adevarul, luni 25 august 2003 ·

Desi socialistii recunosc ca miscarea lor strabate una dintre perioadele de restriste, asemanatoare cu "tradarea generosilor" din 1899, peste Congresul extraordinar al PSM, de sambata, a plutit Desi socialistii recunosc ca miscarea lor strabate una dintre perioadele de restriste, asemanatoare cu "tradarea generosilor" din 1899, peste Congresul extraordinar al PSM, de sambata, a plutit statornic o unda de extuziasm. Putem deveni cel mai important partid al stangii, putem invinge in competitia cu celelalte doctrine, exista multi oameni hotarati sa ramana in partid, spre noi afluiesc numerosi tineri, s-a putut auzi mai mereu de la microfonul salii ARCUB. Motivele insufletirii sunt mai multe. In 31 de filiale ale PSM, membrii acestuia si-au exprimat, in totalitate sau in parte, decizia de a merge inainte cu partidul. La congres au fost reprezentate 27 de organizatii judetene, in 24 dintre acestea desfasurandu-se plenare si conferinte care au desemnat delegati la acest forum. Sunt filiale, precum cele de la Arad, Valcea sau Gorj, care n-au livrat nici un membru PSD-ului, cum zicea cineva. Organizatiile locale au in randurile lor lideri sindicali din importante unitati economice (in sala era prezent si Romeo Beja). PSM mizeaza apoi pe sprijinul a circa 80 partide de stanga din lume, dintre care unele au trimis si mesaje congresului. P.C. din SUA, Rusia, Italia, Mexic, Portugalia, Germania, P. Muncitorilor din Ungaria, PSM din Suedia, P. Muncitoresc din Belgia, P.C. din Grecia, care a mandatat un lider sa-l prezinte personal la forumul de la Bucuresti). PSM e mai mult ca sigur ca si cei 49 de parlamentari ai Grupului stangii europene unite de la Strasbourg ii vor sari in ajutor, spre a nu-l lasa sa dispara de pe scena politica romaneasca. Cum era de asteptat, cei ce-au parasit partidul au fost innoroiti din cap pana-n picioare, de critici aspre bucurandu-se mai ales "banda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şanse să intre în turul 2”

Libertatea acum 36 minute
USR a luat o decizie importantă în cursa pentru alegerile prezidențiale. Partidul va susține un candidat independent, renunțând la propriul candidat.

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

Elena Lasconi, prima reacție după decizia USR: Categoric nu mă retrag. Voi fi cel mai bun președinte al României

HotNews acum 23 minute
Elena Lasconi a anunțat miercuri că va merge mai departe cu candidatura în alegerile prezidențiale în ciuda deciziei luată astăzi de către liderii USR de a-i retrage sprijinul. „Categoric nu mă retrag”, a anunțat Lasconi, într-o intervenție telefoni

Mai mulți lideri din USR, printre care și Dominic Fritz, îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Mai mulți lideri USR îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Potrivit surselor Gândul, Elenei Lasconi i se pregătește inclusiv suspendarea din fruntea USR. Cei care ar sta în spatele acestei mișcări sunt Clot

Vești bune pentru elevii și studenții cu venituri mici! Vor beneficia în continuare de sprijin pentru a cumpăra computer

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației anunță, miercuri, că Programul „Euro 200”, început în 2024, merge mai departe. De acest sprijin vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din

China avertizează că are „resurse abundente” pentru a purta războiul comercial cu SUA

G4Media acum o ora
Ministerul chinez al Comerțului a declarat miercuri că are „voința fermă” de a purta un război comercial împotriva Statelor Unite, relatează agenția oficială China News Agency, după ce SUA au impus tarife de 104% asupra produselor chineze, transmite

ANCOM face precizări în legătură cu depunerea şi soluţionarea plângerilor privind campania electorală desfăşurată online

G4Media acum 45 minute
Persoanele care identifică, atât pe perioada campaniei electorale, cât şi în preziua şi în ziua votului, materiale publicitare politice online neconforme pe platformele online foarte mari pot transmite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC)

LIVE VIDEO Crin Antonescu își lansează programul prezidențial

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, își lansează astăzi, 9 aprilie, programul pentru alegerile prezidențiale din 4 mai într-un eveniment desfășurat la Nord Events. Sunt prezenți toți liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Cătălin Pre

Jude Bellingham, după ce Real a pierdut cu Arsenal în Liga Campionilor: Suntem norocoşi că am luat doar trei goluri

News.ro acum 53 minute
Mijlocaşul Jude Bellingham consideră că Real Madrid a fost norocoasă că a pierdut doar cu 0-3 cu Arsenal, marţi, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. „Arsenal a fost foarte bună. Au marcat două goluri din lovituri libere, au

VIDEO Donald Trump râde de țările care încearcă să negocieze cu el taxele vamale: „Mă pupă în fund” / Ce a spus despre UE

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral, informează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres. „Aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăb

Vremea

București
acum

10°
mie.

1°/14°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/13°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°