Cristian SIMIONESCU
Tinutul bufonilor
Editura Junimea, Iasi,
2002, 288 p., f.p.
Cristian Simionescu, incadrat asa-numitei „generatii Labis“ a debutat in 1970 prin volumul de poeme intitulat Tabu, a publicat volume de poezii in anii ’80 si ’90 (Vicleniile oceanului – 1980, Maratonul – 1985, Insula – 1988, Poezii – 1997) si si-a alcatuit antologii de poezii proprii. Comparat uneori cu Mircea Ivanescu sau Leonid Dimov, el se alatura tuturor scriitorilor perioadei comuniste care au scris in apararea autonomiei artisticului si a literarului.
Volumul de fata, Tinutul bufonilor, este o mostra a puterii de anvergura sugestiva, a tematicilor mari, de esenta ideatica si meditativa. Volum al perindarilor de masti si roluri, al spectacolul cind grav, cind grotesc, cind ilar, cind ludic, intotdeauna insa cu semnificatii profunde, Tinutul bufonilor contureaza identitatea unui poet reconstituind sensurile ontologice si artistice prin explorarea unui teritoriu imaginar original. Ansamblul poetic este dominat de duritatea amanuntului realist si a exprimarii brute. Metaforismul nu are rolul de ornament stilistic si decor retoric, ci este utilizat pentru patrunderea, prin intermediul invaluirilor, in zona „esentelor pure“.
Situatiile poetice ale volumului au adesea accente cosmaresti, contextul universului insusi fiind coplesit de marcile imprecatiilor, ale reflectiilor abrupte, ale afirmatiilor socante, cu incarcatura dramatica. Tragismul poemelor este permanent subminat, din interior, de catre un simt al comediei, al teatralitatii desacralizate. Exorcism al demonismului, sarcasm si persiflare, poezia lui Cristian Simionescu trece dincolo de suprafete: dincolo de jocul mastilor, de parada costumelor si vocile modei, poetul descopera adincuri si haos; dincolo de aparenta teatrala a bufonilor, afla esenta suferintei; dincolo de
