La prima vedere, artistul contemporan pare a fi un favorizat al speciei umane. Ceea ce nu negam (nu negam nimic), fiindca si la a doua, si la a treia, si la a 365-a radiografie, concluzia nu poate fi decit una singura, artistul vizual contemporan este un favorizat al speciei amintite, in comparatie (sa zicem) cu artistul new metal, hardcore sau triphop care tinteste un grup mai putin restrins (sa zicem, un stadion de fani cu intimitate periclitata) in schimbul unor creante semnificative. Oricum, am vrea sa fim in locul lor (si al fanilor, si al muzicienilor) si sintem, la urma urmei, sau mai exact am dori sa fim, din tot sufletul, desi intimitatea nu ne intereseaza, in general, citusi de putin. Dar, in particular, nu putem nega (nu negam nimic, cum spuneam) faptul ca imixtiunea noastra involuntara in intimitatea speciei este intentionat voluntara si masiva, ceea ce poate fi un automatism genetic preluat de la artistii traditionalisti, fatalmente artefactizati (dar sa nu insistam).
Este vorba aici despre fuziune si fuziuni (nu are sens sa negam), firme, management, holding-uri, institutii de binefacere, societati comerciale, retrocedari, autolevels, budha bar, Blur, Radiohead, agricultura si, nu in ultimul rind, de autocunoastere.
Ceea ce, la prima vedere, pare a fi un punct de plecare pe un drum fara intoarcere.
La prima vedere, artistul contemporan pare a fi un favorizat al speciei umane. Ceea ce nu negam (nu negam nimic), fiindca si la a doua, si la a treia, si la a 365-a radiografie, concluzia nu poate fi decit una singura, artistul vizual contemporan este un favorizat al speciei amintite, in comparatie (sa zicem) cu artistul new metal, hardcore sau triphop care tinteste un grup mai putin restrins (sa zicem, un stadion de fani cu intimitate periclitata) in schimbul unor creante semnificative. Oricum, am vrea sa fim in locul lor (si al fani
