Nu mai stiu cate procente peste majoritatea absoluta, britanica si vesela din sondaje vor o anume schimbare de imagine: portretul lui David Beckham ar trebui tiparit pe noua bancnota de 10 lire. Ceva mai incolo, la prima statie de Eurostar, cum faci cativa pasi de incalzire prin Paris, afli ca Ronaldinho abia ca si-a eliberat ostatecii. Un stol de presedinti de cluburi a stat cateva saptamani inchis in colivie, impingand printre zabrele contracte obeze. Brazilianul le-a citit incet, atat cat l-a lasat stiinta de carte, a mai cerut un zero in coada cifrei de salariu, a mai adaugat un etaj vilei din contract si a ales pana la urma plictisit: Barcelona. Stolul s-a risipit indata.
In zori, maturatorii au gasit peroanele din Gara de Nord acoperite de pene smulse a paguba. Ajunsi acasa jumuliti, directorii lui Manchester United calca stangaci peronul garii Waterloo, cu privirea atintita in ziar. Nu citesc, ci isi refac penajul. Gazetele au publicat ultimul raport Deloitte & Touche, termometrul de lux fixat sub bratul Finantei britanice. Concluzia: cluburile au febra. In ultimii 10 ani - scrie in raport - s-au prapadit pe salarii si transferuri exact 10 miliarde de dolari. E tot mai greu sa scrii despre fotbal scriind despre fotbal. Ceva si mai incolo, cum cobori din 2003 si o iei in jos pe Restauratiei, dai de gol. Totul e gol. Tribunele, capetele, vorbele. Se joaca fotbal in Romania? Se joaca. De ce? Nu e clar. Doar daca e vorba de bani de invartit prin cluburi e clar de ce se joaca, inca, fotbal. Si, iar, e totul clar, daca apar in imagine patronii. L-am vazut pe Becali in sacou fin peste maiou de salvamar, vorbind la televizor ca in Articolul 214. In spate, sfios si slabit, rosea insusi Codul Penal. E greu sa scrii despre asa ceva, daca vrei sa scrii si despre fotbal in acelasi timp.
II - Joc parasit
Nu are rost sa ezitam in fata acestei idei tris
