Matei CAZACU
Minuni, vedenii si vise premonitorii, in trecutul romanesc
Editura Sigma, Bucuresti,
2003, 232 p., f.p.
Volumul publicat de Editura Sigma Minuni, vedenii si vise premonitorii, in trecutul romanesc face parte din acea serie a cartilor care rescriu istoria noastra dintr-o ignorata perspectiva intima. Este vorba de intimitatea omului cu sine, cu propriile temeri, spaime, nelamuriri, neintelegeri. Cartea istoricului Matei Cazacu, in prezent cercetator la CNRS, Franta, face o incursiune interdisciplinara, bazata pe o documentare elevata, in parte inedita, privind raporturile romanilor cu propriile superstitii, credinte, obiceiuri care trebuie cunoscute, intelese si redefinite pentru contemporani.
Insusi autorul afirma despre scopul cercetarii sale ca a fost acela „de a releva si inventaria manifestarile sfinteniei (minuni) sau pur si simplu fenomene paranormale (vise premonitorii, vedenii) care au fost inregistrate in trecutul romanesc si care insotesc si definesc viata cotidiana a stramosilor“. Cartea descrie in detaliu manifestarile spirituale ale sfintilor romani in decursul veacurilor, grija domnitorilor de a imbogati cu moaste sfinte si pretioase ctitoriile lor. Separat de acest subiect, volumul aduce la lumina informatii noi, argumentate istoriografic, despre cele mai reprezentative vise premonitorii, intervenite in stare de somn. Potrivit autorului, „cel dintii vis dateaza din 1527 si este legat de urcarea pe tron a lui Rares“ (p. 86).
Aparitiile si semnele prevestitoare sint alte repere ale istoriei noastre care, dincolo de incarcatura folclorica, au fost realitati descrise de cronicari. Ion Neculce povesteste „un caz precis“ petrecut in 1633 la Istanbul: „Cind i-au taiat capul lui Barnovschii Voda, calul lui a si inceput a sari, cit n-au mai putut sa-l tie comisul din mina, pe loc au cazut de au mur
