Sunt un sentimental incorigibil: mă emoţionează până la lacrimi tot felul de situaţii care, pentru alţii, sunt fleacuri, poate chiar tâmpenii. În consecinţă, mi-am îmbrăţişat televizorul când l-am văzut pe Domnul Adrian Năstase scăpat cu bine din Germania, vreau să zic de operaţie şi spunând (în traducerea mea liberă): „Aha! V-am prins: aţi crezut că scăpaţi de mine şi de ordonanţele de urgenţă... Deşertăciunea deşărtăciunilor, dragii mei, fiindcă uite-mă-s viu şi puternic, precum PSD-ul în sondaje.” Printre suspinele datorate bucuriei revederii şi prin pânza disperării din suflet, care începea binefăcător să se destrame, m-am întrebat doar dacă operaţia ar fi reuşit la fel de bine în Franţa după „chestia” cu Irakul, iar chirurg să fi fost domnu’ Chirac... Îndoi-m-aş şi n-am cui, vorba folclorului EtnoTv-vist..

Ei, da’ ce zăpăceală m-a prins pe căldura asta! Despre cu totul altceva vreau să scriu, apropo de traducător/ translator: în aceste clipe revăd în imaginaţie şi retrăiesc emoţionat momentele întâlnirii de la Stânca* dintre Preşedintele României, Ion Iliescu şi Preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin. Şi mă revolt: adică (,) cum? N-au găsit ei un translator pentru a-şi comunica adevăratele (?) gânduri? Să fi fost stârpiţi toţi racheţii şi nu s-a observat? Sau, în ultimă instanţă, şi mai liric gândind, nu s-a putut încerca translatarea pe filiera barzilor Grigore Vieru – Adrian Păunescu în cadrul emisiunii „Bătălia pentru România” de la Realitatea Tv care, oricum, dureazăăăăăăă...? Scuzaţi aceste izbucniri sentimental-extremiste; pentru că ecranul televizorului tocmai emana iminenţa încheierii unui tratat bilateral cu un set de avantaje reciproce, dar ceva mai încolo, mai spre toamnă, să mai vedem cum stăm cu bobocii incubaţi în tratatul română-rus. Mă rog, acolo lucrurile s-au priceput cu mult mai lesne, Domnul Ion Iliescu cunoscând prea bine limba