Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LECTURI LA ZI

Publicat in Romania Literara, miercuri 27 august 2003 ·

Poetul ca mătasea

Nu ştiu cum de mi-a venit să caut pe net, cu google, emil brumaru. Cert e că am dat în forum-ul site-ului de nişte discuţii ale unor tineri care m-au amuzat şi care mi-au dat de gândit. Un rocker întreba mulţimea anonimă din chat dacă-l ştie pe unul Brumaru din România literară, că el a găsit nişte versuri pe care vrea să le pună pe muzică rock. Un altul îi recomanda să-i citească sonetele din Plai cu boi, în timp ce altul îi trimitea pe toţi la volumul Ruina unui samovar. O domnişoară, probabil literată, intervenise şi părea descurajată de nivelul jos al discuţiei. Şi replicile s-au tot scurs în acel forum, timp în care rockerul a revenit transcriind poeme întregi din care ceilalţi alegeau anumite versuri marfă.

Aceste naive discuţii mi-au plăcut mai mult decât toate articolele şi cronicile la care am dat buzna înainte de a scrie această recenzie. Să mă explic. Emil Brumaru n-a fost un ocolit de critică, cu atât mai puţin dezavantajat deşi, cu toate strădaniile unor critici (Negrici, Pop, Grigurcu, Manolescu, mai puţin Ulici care îl situa în grupa a doua valorică a ’70-iştilor), a rămas totuşi un marginal. Prejudecata temelor minore a fost mai puternică deşi, repet, mai toţi criticii au vorbit la unison de un mare poet. Şi a mai fost ceva, poezia lui Brumaru a pierdut le reinterpretare. Odată ce au scris despre poezia lui, puţini critici au revenit. Sigur, nu e vina lor, căci – şi aici voiam să ajung – o uimitoare voluptate a lecturii a înfrânat căutarea unor noi chei de abordare. Julien Ospitalierul incită mult mai puţin decât 11 elegii, de pildă.

Revenind la discuţia tinerilor, cred că, manieristă, minoră (în sensul tipologic, şi nu axiologic), retorică, mai exact exclamativă, mizând pe rafinamentul lexical şi prozodic, poezia lui Brumaru a ieşit dintr-un parcurs obişnuit al literaturii contextualizate, păstrând

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 3 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Alegeri 2025 Claudiu Târziu, despre candidatura lui George Simion- „Trebuia să ne orientăm spre un candidat cu șanse mai mari”

Ziua Constanta acum 19 minute
Claudiu Târziu, Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, și-a exprimat rezervele față de candidatura lui George Simion la alegerile prezidențiale, considerând că partidul ar fi trebuit să opteze pentru un candidat cu șanse mai ma

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 32 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 2 ore
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°