De cateva zile, ma tot necajeste o durere in zona abdomenului. Cineva mi-a spus ca e apendicita si ca ar trebui sa ma operez. Am reusit sa trec peste teama organica fata de paturile de spital si mirosul de medicament amestecat cu cel de mancare proasta si am decis sa merg "sa ma caut". Necazul e ca abia am strans banii de spaga si nu mai am pentru tifon, spirt si alte "consumabile". Caci am aflat ca, de cateva zile, bolnavii trebuie sa cumpere toate aceste lucruri de la magazin, caci spitalul nu mai are bani! In primele momente ale crizei, asistentele si-au imprumutat fese de tifon si alte acareturi, de la o sectie la alta, pana s-au terminat definitiv. Banalul pansament lipsea chiar si de la Urgenta! Si se pare ca, pentru pansarea unei rani, nu ajunge numai buna intentie a dragutelor asistente de la Urgenta. In consecinta, o data ajuns in spital, pacientul e ridicat de pe targa si trimis la cumparaturi, pe la magazinele din zona. Imi si inchipui intrand in magazin oameni cu corpul siroind de sange, in cautarea unei fese de tifon sau a unui pachet de vata. Probabil ca in acest ritm, in cateva saptamani, se vor termina si proviziile de hrana si pacientii vor putea fi vazuti pe la colturi, rozand tocurile usilor. Altii mai scapatati isi vor prepara, probabil, supe instant in pahare de plastic si le vor sorbi sub privirile invidioase ale celorlalti. Cel mai revoltator fapt e ca, pentru toate aceste lucruri care lipsesc din spital, noi platim bani. Platim pentru anumite servicii de care, pana la urma, nu beneficiem. E ca si cum te-ai duce la restaurant si, pe banii tai, bucatarul te-ar chema sa iti pregatesti singur friptura. Probabil ca intr-o tara normala, in care relatiile sociale se construiesc pe coordonate firesti, iar cetatenii isi cunosc drepturile, ar fi avut loc o avalansa de procese in instanta impotriva Ministerului Sanatatii. Noi insa ne-am obisnuit sa accep