Există două filme din trecutul recent care atacă fără timiditate establishmentul sportului ultraprofesionist. În ambele, vîrful dramei este atins atunci cînd un antrenor, respectiv un manager, îşi privesc în ochi sportivul aflat într-un moment de sincopă a carierei şi îl provoacă la un efort de memorie: "Aminteşte-ţi cum era la început. Nu totul se reducea la bani!". Din motive de corectitudine politicească, n-am să insist asupra faptului că interogatorii erau albi iar interogaţii, persoane de culoare, deşi evenimentul în sine nu e lipsit de importanţă, în sensul în care un întreg popor "black" şi-a găsit în sport, alături de muzică, un canal de eliberare, drept pentru care şi-a acceptat fără crîcnire rolul de acrobat-şef în noul circ mondial al performanţei. De reţinut doar că atît în Any Given Sunday, cît şi, un bemol mai jos ca valoare, în Jerry Maguirre, Al Pacino şi Tom Cruise ajung să ţină un discurs emoţionant-populist despre cum ar trebui refăcut apetitul de joc al unor tineri practicanţi ai fotbalului american, poftiţi de la vîrste mici să se urce pe movile de bani şi să se creadă regii lumii. În cea dintîi peliculă, Pacino îşi aduce elevul în propriul "palazzetto", care pare, de altfel, că îl copleşeşte pe cocoşatul actor, gata să cedeze sub presiunea "lumii noi", pentru a-i ţine un discurs despre modestie şi începuturile pasiunii, în vreme ce pe un ecran uriaş de fundal se derulează secvenţe din Ben Hur, superoscarizatul gladiator, probabil Lance Armstrong sau Michael Schumacher dacă ar fi prins zilele noastre. Beton, Oliver Stone! Jocul nu mai e joacă. Nu se moare, dar se poate trăi în case mai mici, ca în Insider, ceea ce îţi ucide singurele idealuri permise, cele materiale. Şi totuşi, respectivele producţii hollywoodiene dau acelaşi verdict "predescian": dacă dragoste nu e, nimic nu e! Nu există altă cale. Poţi să te dai în bărci şi în maşini de