Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renovare pe bucati din cauza saraciei

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 august 2003 ·

Lucrari care dureaza de aproximativ patru ani

"Proiectul de efectuare a reparatiilor capitale a fost aprobat si vizat de toate forurile tutelare in luna august a anului 1999, iar lucrarile au demarat in luna septembrie a aceluiasi an", a declarat actualul director interimar al spitalului, doctor Eugenia Muja * Pentru finalizarea lor este nevoie de circa 20 de miliarde lei, bani de care spitalul nu dispune Proaspat infiintatul Spital Clinic de Boli Infectioase Constanta se afla intr-un amplu proces de reparatii capitale. Din cauza finantarii slabe si anevoioase, chinurile pentru finalizarea acestor lucrari sunt puse in spinarea directorilor care s-au perindat la conducerea unitatii sanitare inca din anul 1999. "Proiectul de efectuare a reparatiilor capitale a fost aprobat si vizat de toate forurile tutelare in luna august a anului 1999, iar lucrarile au demarat in luna septembrie a aceluiasi an", a declarat actualul director interimar al spitalului, doctor Eugenia Muja. Aceasta a mai precizat faptul ca, din 1999, de cand au inceput lucrarile, si pana in prezent, nu a existat o continuitate, din motive financiare. Fondurile au fost mereu insuficiente, astfel incat s-a apelat la proiectele de cofinantare si la programele mixte, cu ajutorul carora s-a finalizat un procent de 40% din totalul lucrarilor.

Cate putin in fiecare an "Fondurile au venit si de la Ministerul Sanatatii, prin intermediul Directiei Judetene de Sanatate Publica, cat si de la organismele internationale care au inteles necesitatea reabilitarii acestui spital din punctul de vedere al sanatatii publice", a mai afirmat directorul interimar al Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, doctor Eugenia Muja. Din anul 1999 si pana in prezent, s-a reusit modernizarea uneia dintre cele trei sectii de boli infectioase, celelalte fiind in curs de renovare, s-au amenajat cate doua saloane cu p

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°