Mai ales pentru tineri, înregimentarea este determinată de constrîngerile circumstanţelor, pe cînd prieteniile se leagă pe bază de afinităţi. Fiecare îşi selectează prietenii şi îi ierarhizează după propriile sale criterii. Întrebării cine a fost cel mai bun prieten al meu i-aş răspunde fără şovăire: Erwin. Începînd cu clasa I primară, în care am fost colegi, amiciţia noastră a străbătut o multitudine de episoade, numai arareori previzibile şi paşnice. Un astfel de episod s-a consumat în dimineaţa de 28 mai 1941, cînd doi agenţi m-au ridicat de la domiciliul din strada Nerva Traian, prologul internării în lagărul de la Tîrgu Jiu, care a pus capăt pentru moment frecventelor mele întîlniri cu Erwin şi cu sora lui Nadia. După numai cîteva săptămîni au fost arestaţi membrii grupului cu care colaborasem. Siliţi să mai indice şi alte legături, unii dintre ei au furnizat numele meu. Siguranţa voia ca această informaţie să fie neapărat confirmată de Erwin, care se încăpăţîna să nu îi facă pe plac. Rezumîndu-se la confirmările obţinute, Curtea Marţială a ordonat aducerea mea sub escortă de la Tîrgu Jiu la Bucureşti. Reîntîlnirea cu Erwin s-a petrecut în boxa acuzaţilor. În timpul dezbaterilor, somităţile Baroului care îl apărau pe Erwin au invocat un viciu de procedură: din dosarul lui lipseau amprentele digitale, întrucît poliţiştii îi zdrobiseră degetele. Nereuşind să-şi atingă ţelul, torţionarii şi-au modificat strategia recurgînd, pe lîngă suplicii, la manipulare. Ei i-au citit lui Erwin o pretinsă declaraţie prin care eu confirmam învinuirile respinse de el. În faţa acestui fals prietenul meu a cedat, el nu putea face declaraţii care

le contraziceau pe ale mele. Nu am aflat detaliile acestei întîmplări decît mult mai tîrziu, şi nu de la eroul ei, care avea îndreptăţirea să mi-o reproşeze, dar nu mi-a reproşat-o. Procesul s-a desfăşurat în 22 octombrie, judec