Greu de găsit, după o vară parcă mai lungă şi mai fierbinte ca niciodată, argumente la o temă atît de serioasă precum... nevoia de joc. La fel cum foarte greu de găsit au fost şi colaboratorii: unii s-au temut de frivolitatea subiectului, alţii tocmai de greutatea abordării unei teme atît de serioase. Unii s-au grăbit să teoretizeze, să comenteze, să divagheze, alţii au preferat să inventeze şi să improvizeze, iar Florin Iaru, sedus de practica în sine a jocurilor, s-a lăsat sedus şi de subiectul propus. Tocmai în acest amestec imprecis de teorie şi practică constă şi atractivitatea subiectului: nu poţi spune nimic despre nevoia de joc dacă nu eşti tu însuţi un jucător. Prin urmare, trăiască ludicul, trăiască jocul în sine! Totul e gratuit, totul e pentru nimic! Dar într-o lume dominată de bani, jocurile devin entertainment , iar iluzia gratuităţii dispare. Mai poate fi egală satisfacţia marcării unui gol în curtea blocului cu cea a

înscrierii într-un mare campionat de fotbal? Sensul întrecerilor sportive pare să se fi schimbat cu totul în momentul în care miza pecuniară a depăşit-o pe cea pur ludică. Radu Naum încearcă să urmărească aceste mutaţii; concluziile şi previziunile sînt pesimiste: jocul nu mai e joc. Tot cam pe acolo "bate" şi Linda Willy: exploatarea în masă a nevoii de joc a consumatorilor (sic!) conduce pînă la urmă la industrializare. Un lucru e sigur: McDonald's nu e cel mai nimerit teren de joacă. Despre cu totul alte forme de joc vorbesc Dan Stanciu & Iulian Tănase: adulţii se pot delecta cu "cadavre delicioase" cît poftesc, acestea sînt gratuite şi disponibile oricui! Înfruptaţi-vă cu încredere din această abordare practică şi completaţi experienţa cu invitaţia la joc făcută de Valeriu Negru în pagina 20: dezlegaţi "careul de teme" şi descoperiţi cîteva propuneri de subiecte pentru viitoare numere ale Dilemei. Matei MARTIN

Gre