Vina unui întreg cîmp literar Critica de întîmpinare nu mai poate "promova" (mai) nimic, decît, cel mult, în cercuri restrînse de cunoscători. Mai precis, în rîndul unor segmente ale "breslei". Cînd criticul se apucă să scrie despre o carte, ea a fost deja promovată prin alte mijloace, medii etc. Nu criticul promovează azi cărţile, ci cărţile au ajuns să promoveze criticul (dacă ştie să profite de ele). Chiar aşa: pentru ce/cine mai scriem? Pentru autori? Pentru propriul grup/colegi/prieteni? Pentru premii? Pentru a prinde un post călduţ în "cultură"? Vremurile în care critica literară producea vedete naţionale, împărţea merituoşilor blazoane şi-i îndepărta - cu sacrificii "eroice" - pe neaveniţi au apus, şi e bine că au apus. Chiar dacă vom considera pastilele tip promo din ziare sau de la TV critică de întîmpinare, mă tem că nici ele nu prea "mişcă" mare lucru. Cît despre cronica de carte din presa noastră culturală (mă refer la revistele care încă mai circulă), aici comentariul "promoţional" nu mai poate fi decît evaluativ. Cîţi mai citesc reviste culturale? Iar din aceştia, cîţi le citesc comentariile de carte? Şi cîţi "se orientează" după ele, în cazul în care au un motiv? Statisticile arată că se citeşte multă literatură străină şi foarte puţină literatură română contemporană. Aici nu e numai vina criticii de întîmpinare. E vina unui întreg cîmp literar compromis de clientelism şi meschinărie, care fierbe în suc propriu şi în care publicul nu are încredere. Din păcate, atît în ceea ce priveşte literatura, cît şi în ce priveşte critica, narcisismul şi jemanfişismul - în varianta lui "merge oricum, tot geniali sîntem" - atîrnă ca o piatră de moară. Însă... chiar dacă ştim că nu "promovăm" (mai) nimic, e bine măcar să ne străduim să scriem ca şi cum am şti că putem atrage atenţia asupra cărţilor de care ne ocupăm. Poate iese ceva de aici. Paul CERNAT @N_P