Eu n-am cunoscut Vama Veche prin anii '70, cînd erau acolo doar un sătuc de graniţă şi o plajă unde se adunau cei dintr-o altă generaţie decît a mea, fraternizau, simţeau o libertate probabil inedită şi reconfortantă... să nu uităm conjuctura politică, regimul, statutul de artişti, deci mediul plăcut-conspirativ, şi nu numai! care se putea crea într-un loc izolat, bîntuit doar de localnicii care aveau o mai mare legătură cu sezonul de guvizi, decît cu "turiştii" şi cu comunismul. Am cunoscut Vama Veche (avînd un respect deja inoculat pentru perioada mai sus amintită) prin '98, adică pe timpul "reconstrucţiei" - atunci cînd casele scunde şi amărîte din sat se transformau, conform normelor moderne, "ale mileniului III", într-unele cu un etaj sau chiar cu două etaje! După ce pe tot primul meu drum spre V.V. au tot cîntat în mine Joan Baez şi toate cîntecele celebre la Woodstock şi eram gata să explodez de fericire, la gîndul că mă voi întîlni pentru prima oară cu "poporul meu", acolo m-a întîmpinat o gaşcă de hippie (în viaţa de zi cu zi, probabil studenţi, elevi, cît se poate de normali, poate doar cu vagi probleme de adaptare în societate şi taraţi de conflictele între generaţii pe care le întîmpinau), care încadrau un drum spre plajă, îmbrăcaţi în ii de second-hand şi cu eternul lor semn "flower-power-ist" , înflorit între două degete şi care mi-au cerut (invocînd "măreţul spirit al Vămii"!) imediat ce am coborît din microbuz, bani de-o ţigară, de-o vodcă! Desigur, am cheltuit tot din prima seară, pe cinste, pe beţie, iar a doua zi m-am alăturat găştii înfometate în aşteptarea unui alt hippie, cu bani
de acasă, pentru a continua ritualul. (E drept că am mai întîllnit şi oameni cumsecade, burghezi, gen a.l.ş., dar nu asta-i problema!) Dacă cineva şi-ar dori să salveze "spiritul" din V.V., i-aş recomanda sincer să nu intre în panică, pentru că aşa-zisul sp
