"Este ciudat că ludus, ludere, ca termen general pentru «joc, a juca», nu numai că n-a trecut în limbile romanice, dar, după cum văd, nici n-a lăsat urme în ele. În toate limbile romanice, şi se pare că încă dintr-o perioadă timpurie, termenul specific iocus, iocari şi-a extins semnificaţia la cea de «joc, a juca» şi l-a înlocuit cu totul pe ludus, ludere. Formele sînt: în franceză jeu, jouer; în italiană giuoco, giocare; în portugheză jogo, jogar; în română joc, a juca (autorul face abstracţie - credem că din cauza unei informări incomplete - de distincţia existentă în limba română între cuplul joc şi a juca şi cuplul joacă şi a se juca. - N.t.); în spaniolă juego, jugar (tot aşa şi cuvintele corespunzătoare din limbile catalană, provensală şi reto-romană). Nu interesează aici dacă dispariţia lui ludus s-a datorat unor cauze fonetice sau unor cauze semantice."
"Proliferarea rădăcinii spel în limbile grupului german devine foarte clară datorită articolelor foarte amănunţite Spiel şi spielen din Deutsches Wörterbuch, vol. X, 1, 1905, de M. Heyne c.s. Cu privire la contextul semantic al cuvîntului «joc» frapează în primul rînd următoarele. În limba olandeză se poate een spelletje doen (face un mic joc - ol.), în limba germană se poate ein Spiel treiben (face un joc - germ.), dar verbul corect corespunzător este chiar a juca. Jucăm un joc. Cu alte cuvinte: pentru a exprima natura activităţii, noţiunea conţinută în substantiv trebuie repetată, pentru a putea servi ca verb de acţiune. Aceasta înseamnă, după toate aparenţele, că natura acţiunii este atît de deosebită şi de autonomă, încît - ca să spunem aşa - se sustrage genurilor de activitate obişnuite: a juca nu înseamnă a face, în sensul obişnuit." Johan HUIZINGA
"Este ciudat că ludus, ludere, ca termen general pentru «joc, a juca», nu numai că n-a trecut în limbile romanice, dar, după cum văd, nici n-a
