Ceea ce frapează în celebrul afiş al nu mai puţin faimosului film al lui Kubrick după Lolita lui Nabokov sînt ochelarii cu cele două lentile - fumurii - în formă de inimă; roşul ramei îşi are, puţin mai jos, replica în acadeaua pe care o suge delicat eroina. Mesajul erotic este explicit, iar extravaganţii ochelari joacă aici un rol esenţial (ochelari care, de altfel, apar numai pe afiş, nu şi în film). Exemplul nu putea lipsi, fireşte, din cartea lui Frank Evrard Erotica ochelarilor (Imago, 2003). Istoria filmului e, oricum, o mină inepuizabilă. Un cinefil adevărat nu poate să nu-şi amintească de ochelarii lui Cary Grant din La Nord prin Nord-Vest, ai lui Audrey Hepburn din Mic dejun la Tiffany, ai lui Tony Curtis din Unora le place jazz-ul, ai lui Dustin Hoffmann din Tootsie etc., etc. Nu întîmplător numele citate sînt ale unor mari vedete; ochelarii s-au pliat mitologiei starurilor, au devenit un element important al idealului mediatic: ochelari cu ramă groasă, dreptunghiulară la Maria Callas şi Jackie Onassis, ochelari negri la Greta Garbo şi Isabelle Adjani, după care ajungem la Elton John şi Michael Jackson şi la nenumăraţi cîntăreţi, actori, vedete de televiziune, fotbalişti ş.a.m.d., care au impresia că se singularizează conformîndu-se, de fapt, unei imagini standard. Ochelarii, aminteşte Evrard, au apărut în Occident la sfîrşitul secolului al XIII-lea şi au fost multă vreme asociaţi cărţii şi studiului. Unele variante au avut epocile lor de glorie, precum lorgnon-ul şi monoclul, acesta din urmă rezervat aristocraţilor şi ofiţerilor dar purtat, din spirit provocator, şi de artişti sau scriitori, precum Breton şi Tzara. Simplu obiect utilitar la început, ochelarii au căpătat personalitate, formă, corp, s-au transformat în instrument de seducţie sau în semn al racordării la moda zilei. O întreagă semiotică

a gesturilor însoţeşte această artă a seduc