Fericiti cei care il urmeaza pe Henry Miller in frumoasa lui convingere: "Cartile sunt vii. Ele mi-au vorbit". Si mai fericiti cei in stare sa-i contamineze si pe altii de aceasta bucurie. Asa mi s-a Fericiti cei care il urmeaza pe Henry Miller in frumoasa lui convingere: "Cartile sunt vii. Ele mi-au vorbit". Si mai fericiti cei in stare sa-i contamineze si pe altii de aceasta bucurie. Asa mi s-a infatisat Stefana Bratu, alaltaieri dimineata, devreme de tot, cand am descoperit-o, absolut din intamplare, pe urmele volumului "Vedere din parfumerie", al Silviei Kerim. Prin forta imprejurarilor, a timpului, a istoriei, nu ai de prea multe ori prilejul "sa vezi" miezul cald al unei carti, sa intri sub un acoperis ce nu este un simplu decor al povestirii, ci chiar sufletul ei. Cu reportajul-interviu al realizatoarei de pe postul Romania 1 am pasit pragul uneia din acele case ale vechiului Bucuresti, prea iubite pentru a nu fi scapat de blestemul demolarii, intr-un cartier peste care se indreptase, la un moment dat, ochiul cel rau. A ramas intreaga si, din alaiul duhurilor tutelare ale unui camin, evocate cu o tandrete demna, fatalmente unele stiute doar din paginile de literatura, telespectatorul a retinut, cred, un nume care spune mult iubitorilor de film: al regizorului Mircea Veroiu, cel care a impartit, cu scriitoarea Silvia Kerim, multi ani de viata. Casa de la numarul 19, asa cum este ea astazi, poarta urmele trecerii unuia dintre cei mai importanti cineasti ai nostri, artist pana la ultima fibra. Stiau italienii de ce l-au numit, dupa ce au vazut "Adela", "un Visconti roman". Pentru a trai, ca intr-un film de al lui, inconjurat de lucruri ce au inchis, in ele, povestea altora, a carat in spate, aflam, acele usi marcate de vreme. Pentru ca ii placea atat de mult "cadrul in cadru" pe care l-a folosit cu atata stiinta in creatiile sale, a schitat reconstructia "Parfume