Zilele calendarului readuc în memorie zguduitoarea zi din septembrie 2001. Întreaga planetă urmărea uluită pe ecranele televizoarelor neputinţa supraputerii mondiale de a preveni ori măcar de a respinge cu întîrziere nimicirea podoabei arhitecturale a lui Big Apple şi asaltul asupra Pentagonului, presupusa concentrare neegalată de potenţial militar. Comemorările anuale ale nefericitei zile celebrează amintirea a 3.000 de victime. Comportamentul ulterior al Casei Albe nu a reuşit să atenueze consecinţele acestei tragedii. Indiferentă la directivele administraţiei, societatea şi-a definit cu un grad ridicat de autonomie reacţiile sale, atît pe plan intern cît şi pe plan extern. Pe plan intern, înclinaţia de a imprima Americii caracteristicile unei comunităţi WASP, a dobîndit o vigoare încă neatinsă pînă atunci. Efectul nu putea fi decît o profundă perturbare a convieţuirii interetnice. Tradiţionalul şovinism american devine şi mai ostentativ. Populaţiile non-WASP, ori care nu fac decît să simuleze manierele acestui status, se trezesc în faţa unui zid de ostilitate pe care îl escaladează mai curînd cu furie decît cu stăpînire de sine. America umilită şi primejduită nu ripostează fortificîndu-şi solidaritatea, ci dezmembrîndu-se în grupări etnice închise, involuţie care o împinge pe panta incontrolabilă a retribalizării. Contextul general nu atenuează, ci agravează această tendinţă. Spre deosebire de societăţile comparabile, notează unul dintre cei mai reputaţi istorici transoceanici, "America este unică prin faptul că nu are un trecut feudal..., relaţiile dintre indivizii liberi (N.B.: textura convivialităţii) sînt bazate pe voluntarism şi nu pe obligaţii reciproce." (James Schlessinger, America at Century's End , Columbia University Press, 1989). În locul acestui creuzet al parcursului istoric comun, remarcă Samuel Huntington, Statele Unite ale Americii reprezin