Tata Bujorilor. Povestea unui om fericit, care si-a zidit viata in flori. Drum prafuit, ca o panglica galbuie, prin inima Podisului Transilvaniei. Pe frunzele nemiscate apasa lumina grea a amiezii. Suntem ca-ntr-un cazan. Deasupra, soarele alb, de jur imprejur, dealuri ca niste spinari de animale uria...
Tata Bujorilor
Povestea unui om fericit, care si-a zidit viata in flori
Drum prafuit, ca o panglica galbuie, prin inima Podisului Transilvaniei. Pe frunzele nemiscate apasa lumina grea a amiezii. Suntem ca-ntr-un cazan. Deasupra, soarele alb, de jur imprejur, dealuri ca niste spinari de animale uriase. Undeva, departe, casele din Zau de Campie se vad jucand prin aerul ce fierbe innebunit. Caut singura rezervatie de bujori de stepa din tara. Vreau sa-l cunosc pe Marcu Sancraian, "paznicul" florilor de mai bine de saizeci de ani, un simplu taran, devenit "om celebru" prin pasiunea lui pentru miracolul vegetal pe care Dumnezeu l-a lasat pe pamant ca sa-i poarte de grija.
Custodele
"Tata Bujorilor" era in curte. Cu un sort mare inainte si cu o palarie de sub care-i ieseau zburlite suvite albe de par. I-am spus de ce am venit, si-a rezemat sapa de un gard si ne-a poftit in "aula magna", adica in camera lui "de studiu". Acolo - carti, reviste, ordonate pe ani, o harta, un ceas mare, vechi, caiete de insemnari, iar carti, si pe masa, deschisa, o Biblie uriasa. Gazda mea incepe sa spuna povestea bujorilor ca un scolar cuminte, care-si alege cumpatat vorbele inainte de a le rosti.
Marcu Sancraian s-a nascut in Zau de Campie acum 86 de ani. A facut doar sase clase. "N-am fost nici premiant si nici repetent", spune el razand ca de o gluma buna. "Nu ma pot lauda cu premii, pentru ca niciodata n-am incaput la ele, de baiatul notarului ori al preotului. N-am fost suparat pe asta. Tata mi-a spus sa le las lor premiile, da
