Cîte ceva despre şcoli Şcoala mea este... în fel şi chip. Ministrul Educaţiei a declarat că igienizarea şcolilor este o prioritate absolută, că ea trebuie terminată la timp, împreună cu aducerea tuturor manualelor. De foarte mult timp finalizarea reparaţiilor este o prioritate absolută, igienizarea la fel, renovările sînt şi ele priorităţi absolute, ca să nu mai vorbim despre manuale, care trebuie să fie în bună stare şi să ajungă la toţi, cum aş putea să vă spun... cu absolută prioritate. Igienizarea şcolilor, în schimb, are viaţa ei. De multe ori, este bătrînă şi leneşă, doarme tot timpul şi se trezeşte tam-nesam în vacanţa de vară, să-şi ia medicamentele. Sunt şcoli care arată la fel de treizeci de ani, şi îmi vin în minte acum două şcoli surori, cenuşii, în formă de L, în care singurele schimbări sînt un strat de humă, dat cu pompa la începutul fiecărui an şcolar, cîteva plăci de faianţă lipite la baie în locul unora sparte şi cîteva robinete, care clachează în primele două săptămîni şi rămîn aşa pînă la igienizarea următoare, de fapt pînă cînd Ministrul Educaţiei va da public, pe toate posturile de televiziune, liber la reparaţii. Dincolo de toată parada făcută la televizor, care dă senzaţia că statul se implică, că primăriile vor lua măsuri, că prefecţii vor acţiona, renovările şi reparaţiile făcute în şcoli ţin adesea strict de puterea financiară a părinţilor elevilor şi de calităţile manageriale ale directorului. Cele mai multe şcoli sînt acum în faza de termopane la secretariat şi la cabinetul directorului şi de gresie pe scara profesorilor. Atît s-a putut acum, atît s-a putut strînge de la părinţi, băncile mai au încă de aşteptat, pot să fie meschine şi incomode, materialele didactice învechite, uşile mai pot fi cîrpite. Alte şcoli şi licee au depăşit acest stadiu şi, în mers de broască ţestoasă, au ajuns acum să aibă termopane la majoritatea geamur