Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acasă

Publicat in Dilema Veche, luni 1 septembrie 2003 ·

Toamna asta împlinesc zece ani de Bucureşti. Ştiu că nu e o exprimare tocmai potrivită, dar cer îngăduinţa să fie acceptată din motive temeinice. Spun şi scriu "zece ani de Bucureşti" pentru că oraşul în sine nu m-a asimilat niciodată şi nici eu pe el. Prin urmare, nu mă pot considera bucureştean (deşi posed buletin de identitate care-mi atestă calitatea de contribuabil al Sectorului 1) şi nici nu pot spune că "trăiesc în Bucureşti" de vreme ce sentimentul care mă încearcă ori de cîte ori vorbesc despre asta este cel al unei rupturi dureroase de "acasă". Sigur, de aici şi pînă la meditaţii plictisitoare pe tema "dezrădăcinării" nu mai e decît un pas, drept care promit să nu merg mai departe. Numai că, iată, scriind cele de mai sus am ajuns să-mi explic pentru prima oară o parte din cauzele care m-au făcut să implor cîteva dintre femeile pe care le-am iubit să devină "acasa mea". Fapt care, în contextul amintit, era pentru ele surprinzător şi romantic, iar pentru mine, de cele mai multe ori, necesar şi foarte dureros... Totul a început, cum spuneam, acum zece ani. Scenariul, ca să zicem aşa, e clasic: oraş de provincie, apartament la bloc, părinţi şi copii. La un moment dat copiii pleacă la facultate, destinaţia Bucureşti, părinţii ies la pensie şi se retrag, undeva, la ţară. În scurt timp închiriază şi apoi vînd apartamentul din oraş pentru că studenţii, deveniţi absolvenţi, hotărăsc să rămînă în Capitală. Clasic. Atît de clasic încît nimeni nu-şi mai pune problema dispariţiei lui "acasă". Acum cîteva zile am trecut prin faţa blocului în care am locuit mai bine de optsprezece ani. Eram singur şi am oprit maşina undeva, lîngă parcarea al cărei beton mi-a julit de o mie de ori genunchii în partidele nesfîrşite de fotbal şi cap-picior. Nimeni. Şi, mai ales, nimic. Nici măcar o tresărire. "Acasă" nu mai era de mult acolo. Mi-am zis atunci că locul pe care-l caut @

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°