Fiind unul dintre suporterii mişcării "Salvaţi Vama Veche" pe de o parte şi unul dintre simpatizanţii Dilemei pe de cealaltă, m-am bucurat că revista la care mi-a făcut întotdeauna plăcere să colaborez şi pe care o citesc cu delectare şi-a deschis paginile pentru un subiect care îmi este inevitabil apropiat şi pe care îl consider, sper că fără prea multă implicare personală, demn de a fi discutat în presa noastră. Iniţiativa "salvării" zonei de Sud a litoralului românesc a avut oarecare ecou mediatic, semn că ea atingea un punct nevralgic. Concertul de rock "Stufstock", ţinut la jumătatea lui august pe plaja de la Vama Veche cu principalul scop de a atrage atenţia opiniei publice asupra mişcării, a fost prezentat în presă în culorile cele mai felurite, de la entuziasm euforic pînă la critici virulente. Pentru o jurnalistică încă marcată de impulsuri emoţionale ca a noastră, nimic de mirare. Dincolo de umorile mai mult sau mai puţin colorate partizan ale unora dintre reporteri, impactul public al concertului a scos la lumină o serie de neclarităţi şi de echivocuri care, în graba de a face ceva pînă nu e cu adevărat "prea tîrziu", nu au putut fi evitate. Mă simt dator să îi mulţumesc în această privinţă întîi de toate lui Vintilă Mihăilescu, pentru articolul O Vamă numită dorinţă din numărul 542 al Dilemei. Cred că pune degetul pe rană atunci cînd observă că discursul "vamist" este contradictoriu atîta vreme cît îşi asumă o miză civică în termenii unei retorici sectare. Cred că are dreptate susţinînd că o "polarizare socială" de tipul "Noi-Ei", indiferent care vor fi fiind actorii ce îmbrăţişază cele două roluri - rockeri versus manelişti, cortişti versus hotelişti, "puţişti" versus "textilişti", "golani" versus "baştani" ş.a.m.d. - nu are cum servi drept sprijin militantismului civic. Mi se pare însă că Vintilă Mihăilescu pune o exigenţă prea grea asupra discur