Buna mea prietenă Aurora era, nu de mult, indignată de felul în care femeia ei de serviciu (pardon, menajera) îşi risipeşte banii primiţi. "Îi dau azi leafa şi mă trezesc că peste două zile se plînge că nu mai are bani!" Despre ce sumă e vorba?, am îndrăznit să întreb. Despre 800.000 de lei. Nu ştiu de ce, un ceva m-a oprit să întreb ce face femeia de banii ăştia, de cîte ori pe săptămînă vine şi dacă mai scoate bani şi din altă parte. Opt sute de mii cheltuiţi în două zile! O fi plătit întreţinerea pe o jumătate de lună? Dar, mă rog, de ce-ar trebui să vorbim despre menajere, în loc să ne aruncăm privirea în ograda noastră, a ălora care ne dăm jurnalişti? Drăguţul de public cititor primeşte din cînd în cînd informaţii năucitoare despre vedetele TV care saltă cîteva mii de dolari pe lună, se zice. Sau despre directorii de trusturi, cu limuzină la scara de marmură. În realitate, însă, lucrurile stau mai puţin spectaculos (şi revoltător, nu-i aşa?): cei menţionaţi mai sus sînt cîteva zeci, iar covîrşitoarea majoritate a truditorilor cu pixul, microfonul şi camera au venituri comparabile cu ale profesorilor (e greu de găsit o comparaţie mai tristă în România mileniului trei). Bine-bine, dar, vorba aia, nu muncesc în zadar! E, mai întîi, satisfacţia de a fi cunoscut, citit, văzut, apreciat, pe scurt - celebru. Apoi, plăcerea de a lucra într-un domeniu de maxim interes, racordat la actualitatea fierbinte. În fine, bucuria de a vedea că neajunsurile semnalate de tine sînt luate în serios şi, mai devreme ori mai tîrziu, corectate. Sîntem la ora de umor... În afara aceloraşi cîteva vedete ale micului ecran (incluzînd aici şi cei şase-şapte "analişti" abonaţi ai talk-show-urilor), puteţi numi repede zece ziarişti? Să zicem, de pildă, doi reporteri speciali, trei realizatori de anchete şi cinci semnatari de articole economice? La rîndul ei, racordarea la temperaturile î