După ce a cunoscut un succes colosal în Germania, filmul lui Wolfgang Becker Good bye, Lenin! este de cîteva zile proiectat pe ecranele franceze însoţit de o campanie publicitară pe măsură. L-am văzut la cinematograful l'Arlequin, o sală situată foarte aproape de Saint-Germain-des-Prés unde, în urmă cu doisprezece ani (lucru care m-a frapat atunci) rula un ciclu de filme sovietice despre Lenin. E întotdeauna o experienţă interesantă să vezi, în Vest, filme venind din cealaltă parte a Europei şi care vorbesc despre perioada comunistă. În cazul unei comedii, hohotele de rîs suplimentare trădează pe spectatorul familiarizat cu realităţi ce, adesea, rămîn obscure publicului occidental. S-a întîmplat de vreo două-trei ori şi la Good bye, Lenin!, ba chiar, într-un moment mai tensionat al acţiunii, am auzit o voce feminină exclamînd cîteva rînduri mai în spate: "Vai de mine!". Era - hazard! - o cunoştinţă, căsătorită cu un francez şi care nu mai vorbea de multă vreme, acasă şi la serviciu, decît franţuzeşte; regăsise spontan, sub imperiul emoţiei, uzajul limbii materne. Filmul e, într-adevăr, de o vervă şi de o inteligenţă cuceritoare, interpretat admirabil, fără note false şi fără acea grosolănie morbidă ce caracterizează nu o dată producţiile din aceeaşi zonă tematică ale realizatorilor din Est. Acţiunea începe puţin înainte de căderea Zidului Berlinului: eroina, al cărei ataşament faţă de comunism pare în afară de orice dubiu (cu atît mai mult cu cît fusese părăsită de soţ, fugit dincolo de Zid), suferă un atac de cord şi intră într-o comă ce se va prelungi opt luni. Revine la viaţă în chip miraculos, dar medicii consideră că orice şoc emoţional îi va fi fatal. Cei doi copii ai ei încearcă să îi ascundă schimbările care se produseseră între timp în partea răsăriteană a Germaniei. Caută cu disperare produsele alimentare standard de odinioară, borcanele cu castraveţ